Începând cu această săptămână, Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara lucrează în cadrul unui proiect de zece milioane de euro, finanțat din fonduri europene, pentru combaterea obezității în rândul copiilor. Din parteneriat fac parte 31 de organizații similare din domeniul medical, universitar și al cercetării, din mai multe țări.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara a luat parte, alături de alte instituții de specialitate, la realizarea unui studiu referitor la incidența obezității în rândul copiilor și adolescenților. Iar concluziile trase nu sunt deloc încurajatoare, în România aproape 20% dintre fete și 30% dintre băieți sunt supraponderali.
Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara are de joi un nou laborator de specialitate, rodul unei investiţii de 100.000 de euro. Specializat în analiza compoziţiei corporale, noul laborator va fi vârf de lance în combaterea uneia dintre cele mai importante boli ale vremurilor actuale, obezitatea. Conform celor de la UMF, noua locaţie este dotată cu cea mai bună aparatură de specialitate, dintre toate cabinetele asemănătoare din România.
Ştiri sportive
Un eveniment sportiv cu o puternică încărcătură emoțională și socială va avea loc sâmbătă, 21 martie, la Timișoara. ACS Ambasadorii Speranței Timișoara, în parteneriat cu Federația Română de Rugby și Special Olympics România, organizează prima etapă a Campionatului Național de Rugby Tag Special Olympics.
România
„Coiful cu eroi” sau „coiful unguresc”, artefact din aur, unicat, provenind din zona bazinului Mării Negre, este scos la licitație cu un preț de pornire cam cât o Dacia Duster! Descoperită în Iran, piesa a aparținut unei familii regale, apoi a fost cumpărată de un celebru colecționar maghiar.
Ştiri din Timiș
Starea drumului județean DJ 682, pe tronsonul dintre orașul Făget și limita cu județul Arad, a dus la inițierea unei petiții semnate de 301 persoane din județele Timiș și Arad. Demersul vine după ce problema a fost discutată direct cu reprezentanții Consiliului Județean Timiș (CJT), iar cetățenilor li s-a recomandat să formuleze o petiție.
Eveniment
Un control de rutină în Punctul de Trecere a Frontierei Foeni s-a încheiat cu deschiderea unui dosar penal, după ce un rus a prezentat un permis de conducere fals.
Ştiri din Timiș
Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din Timișoara, de după perioada post-revoluționară, prinde contur. Autoritățile au semnat contractul de finanțare pentru realizarea unui nou tronson rutier care va contribui decisiv la descongestionarea traficului urban.
1
Ştiri din Timiș
Centrul de Recuperare pentru Copii cu Dizabilități „Podul Lung” din Timișoara oferă servicii gratuite de terapie, educație și socializare pentru peste 100 de beneficiari, de la copii de trei ani până la tineri de 35 de ani. Centrul, inaugurat în 1992 cu sprijinul unor parteneri din Norvegia, continuă să fie un reper esențial în recuperarea și sprijinul familiilor care se confruntă cu provocările dizabilităților.
Utile
Vineri, 20 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.