O direcție din Primăria Timișoara nu merge nicicum. Cel puțin în ochii primarului Nicolae Robu, care vrea o nouă reorganizare la fosta Direcție de Patrimoniu, numită acum Direcția Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse. Anunțul lui Robu vine la scurt timp după ce unul dintre consilierii lui personali s-a angajat în cadrul acestei direcții. Zvonurile sunt că Florin Răvășilă ar urma să fie chiar viitorul șef al structurii. Totodată, primarul își ia și un nou consilier personal.
Scandalul izbucnit în Primăria Timișoara pe tema salariilor capătă o turnură neașteptată. Edilul-șef s-a răzgândit în ceea ce privește „uniformizarea în jos” a salariilor tuturor funcționarilor din primărie, după ce i-a amenințat pe subalterni cu tăieri salariale dacă nu reușește să „restabilească” lefurile funcționarilor leneși. Robu i-a pus pe cei din primărie să ceară părerea Ministerului Muncii, condus de Lia Olguța Vasilescu.
Timișorenii au înghețat în case, în ultimele zile, iar reprezentanții Colterm îi mint cu … avarii. Sunt probleme grave la Colterm, iar atât conducerea societății de termoficare cât și primarul Nicolae Robu le ascund adevărul timișorenilor. Ba mai mult, primarul Timișoarei spune că „problemele mici avute au fost depășite, în pofida gerului”. Surse din rândul angajaților Colterm spun că situația este cu totul alta: nu există stoc de cărbune. Mai mult, E.On a limitat volumul de gaz în urmă cu câteva zile, dar situația a revenit la normal. Cărbunele vine tot cu porția.
Haos în ceea ce privește supraimpozitarea clădirilor istorice la Timișoara! Unii dintre timișorenii care trebuie să plătească taxă de paragină anul acesta au depus plângeri prealabile la primărie pentru revocarea hotărârilor de consiliu local prin care se aplică supraimpozitarea pentru fiecare imobil în parte. Oamenii invocă fel de fel de motive și spun că taxa este „nelegală, netemeinică și inoportună”. Primarul Nicolae Robu susține că taxa de paragină poate fi suspendată, dacă proprietarii de clădiri se apucă de renovări.
Nu avem o sală mare unde să organizăm concerte importante, de un alt nivel, dar vrem să aducem Metallica, Guns N Roses, AC/DC și alte trupe mari la Timișoara. Primarul Nicolae Robu ar vrea ca Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană să organizeze și să plătească astfel de concerte și uită că mai există și organizatori privați de evenimente.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 22 septembrie 2026, în Timișoara?
Marți, 22 septembrie, puteți participa la ateliere de dialog și reflecție, la un tur ghidat sau să vizitați expoziții.

România

Guvernul sau alegeri anticipate? Siegfried Mureșan, atac la PSD: „Un gest ostil față de Nicușor Dan”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect față de președintele Nicușor Dan, după ce social-democrații și-au exprimat rezervele față de nominalizarea sa înainte de publicarea decretului în Monitorul Oficial. Mureșan anunță că va cere votul de învestitură în Parlament și avertizează că, dacă Guvernul nu va fi aprobat, există posibilitatea declanșării alegerilor anticipate.

Ştiri din Timiș

Timișoara devine capitala stomatologiei pediatrice. Peste 150 de medici și specialiști internaționali, reuniți la SMART Pedodontics 2026
SMART Pedodontics 2026 reunește, la Timișoara, peste 150 de medici stomatologi și specialiști internaționali pentru a promova prevenția și tratamentul modern al problemelor dentare la copii. Conferința are loc în 9–10 octombrie și pune accent pe intervenția precoce, gestionarea copiilor anxioși și abordarea cazurilor complexe.

Cinema

Documentare despre migrație, muncă și solidaritate, la Timișoara. One World Romania revine săptămâna viitoare
Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania revine la Timișoara pentru al cincilea an consecutiv. Ediția locală are loc între 30 septembrie și 3 octombrie, la Cinema Studio, Cinema Victoria și, pentru prima dată, la Cinema Johnny din Freidorf. Publicul va putea vedea documentare din selecția celei de-a 19-a ediții a festivalului, iar mai multe proiecții vor fi urmate de discuții cu regizori, reprezentanți ai unor ONG-uri și specialiști în temele abordate.

Mapamond

Deficit de kerosen în Europa. Importurile din Coreea de Sud ating un maxim al ultimilor ani
Europa se confruntă cu un deficit de combustibil pentru avioane, pe fondul perturbării livrărilor din Orientul Mijlociu. Pentru a acoperi necesarul, țările europene își majorează importurile din surse îndepărtate, în special din Coreea de Sud, ale cărei exporturi de kerosen către Europa au atins niveluri record în ultimii ani. 2

Eveniment

Incendiu la un magazin de jucării din Timișoara. Pompierii au intervenit de urgență
Incendiu izbucnit luni la un magazin de jucării din Timișoara. Focul s-a manifestat pe aproximativ 20 de metri pătrați, cu degajări mari de fum. Pompierii au lichidat incendiul, iar din fericire nu au fost înregistrate victime. 1

Ştiri din Timiș

Au început lucrările la noul centru dedicat seniorilor din Timișoara. Cum va arăta la final
Primăria Timișoara a dat startul lucrărilor la noul centru de asistență și recuperare pentru seniorii vulnerabili de pe strada Lorena. Investiția de peste 8,3 milioane de lei va permite acordarea de servicii pentru 100 de beneficiari.

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara mai vrea un împrumut de la BERD. Încă 30 de milioane de euro pentru Podul ISHO, Magistrala Verde și nu numai
Primăria Timișoara vrea să mai împrumute 30 de milioane de euro de la BERD, pentru a acoperi cheltuielile neeligibile ale unor proiecte cu fonduri europene. Banii ar urma să finanțeze patru componente de investiții. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici