Dorința primarului Nicolae Robu de a-i pedepsi pe proprietarii care neglijează clădirile istorice a fost pusă în cui de magistrații Tribunalului Timiș. Recent, aceștia au dat o sentință prin care anulează o Hotărâre a Consiliului Local Timișoara din decembrie 2017, prin care s-a decis majorarea cu 400 la sută a impozitului datorat de cunoscuta femeie de afaceri Rodica Vlad pentru un imobil situat pe bulevardul Republicii.
Primarul Nicolae Robu a anunțat, marți, că speră ca până la Ziua Timișoarei vaporașele să circule pe Bega. Potrivit edilului-șef, tot ce mai e nevoie pentru pornirea transportului în comun pe canal ar fi un ordin al ministrului Transporturilor, asta deși semnalizarea pe Bega nu este instalată, semnele nefiind achiziționate.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a dat startul lucrărilor la noul centru de asistență și recuperare pentru seniorii vulnerabili de pe strada Lorena. Investiția de peste 8,3 milioane de lei va permite acordarea de servicii pentru 100 de beneficiari.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să mai împrumute 30 de milioane de euro de la BERD, pentru a acoperi cheltuielile neeligibile ale unor proiecte cu fonduri europene. Banii ar urma să finanțeze patru componente de investiții.
Capitală Culturală
Un tramvai al Muzeului Corneliu Miklosi se transformă, sâmbătă, 26 septembrie, într-un studio de radio deschis publicului. Timp de patru ore, între 14:00 și 18:00, aici vor avea loc emisiuni live, conversații și interviuri, în cadrul lansării unui post de radio comunitar temporar.
Eveniment
Bărbatul acuzat că și-a ucis un cunoscut cu un topor la Surduc a fost trimis în judecată pentru omor
La câteva luni după crima de la Lacul Surduc dosarul ajunge în instanță. P.D.L., acuzat că și-a ucis un cunoscut cu un topor, a fost trimis în judecată pentru omor.
Ştiri din Timiș
Bastionul Maria Theresia se transformă, în 26 septembrie, într-un punct de întâlnire pentru iubitorii gastronomiei locale. În cadrul Timișoara Tasting Tour 2026, Consiliul Județean Timiș susține programul dedicat producătorilor din Banat și promovării tradițiilor culinare ale regiunii.
Eveniment
Un bărbat din Timiș a ajuns în fața instanței după ce și-a înjunghiat soția de mai multe ori în zona abdomenului. Totul s-a întâmplat în urmă cu o lună după ce femeia a refuzat să se împace cu el deși împotriva bărbatului era emis un ordin de protecție.
România
Perchezițiile făcute la locuința lui Călin Georgescu, după ce acesta a fost ridicat în această dimineață de procurori, au scos la iveală mai multe documente. Unul dintre ele îl prezintă drept senator în Malta, însă oficialii maltezi spun că actul este fals.
9
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș și din întreaga țară nu vor avea cursuri luni, 5 octombrie, de Ziua Internațională a Educației. Potrivit prevederilor din structura anului școlar 2026-2027, această zi este liberă pentru elevi și profesori, astfel că școlile nu organizează cursuri.