Liderul PSD Timiş, Titu Bojin, consideră că problema cumpărării sediului din Timişoara în care îşi desfăşoară activitatea social-democraţii a fost pusă greşit. El nu consideră normal ca partidul să plătească suma de 700.000 de euro pentru clădirea din zona Iosefin, valoare ce a rezultat în urma unei noi evaluări cerută de primarul Nicolae Robu. Vor urma negocieri.
Consilierii locali PDL sunt revoltaţi de iniţiativa primarului Nicolae Robu de a interzice mansardarea blocurilor din Timişoara. Democrat-liberalii susţin că argumentul forte al primarului – că mansardele nu sunt frumoase – e unul relativ şi nu poate sta la baza unei hotărâri cu un impact atât de mare asupra Timişoarei.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara s-au trezit cu aproape 1.500 de solicitări, de la zeci de instituţii din oraş, pentru acordarea de gratuităţi la parcare. Unele instituţii au şi primit abonamente TimPark fără să plătească – s-au împărţit câteva sute „dintr-o neînţelegere”, din spusele primarului Nicolae Robu -, dar aleşii locali au hotărât, în cele din urmă, să nu mai acorde astfel de facilităţi pentru nimeni, ca să nu apară discuţii.
După ce Primăria Timişoara a stabilit data celei de-a doua ediţii a Jazz TM în perioada 11-13 iulie 2014, când este programat şi festivalul de jazz de la Gărâna, acum primarul Nicolae Robu se arată dispus să mute data evenimentului din centrul oraşului, astfel încât melomanii să poată participa la ambele festivaluri dacă doresc asta. Edilul a lansat un sondaj în mediul virtual pe această temă.
Dacă Guvernele n-au fost în stare, aleşii locali ai PDL au propus să se implice Primăria Timişoara atât în reabilitarea Gării de Nord, cât şi în finalizarea şoselei de centură, la fel cum a făcut în cazul sălii polivalente a Universităţii Politehnica, după ce guvernananţii n-au mai alocat bani pentru acest obiectiv. Propunerea a fost lansată marţi, când a fost aprobat bugetul local al Timişoarei pe anul 2014.
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare a drumului județean care leagă Timișoara de Sânandrei vor începe în perioada imediat următoare, anunță președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Proiectul vizează extinderea la patru benzi a DJ 692, pe sectorul care pornește din DN69, din zona descărcării de pe Autostrada A1 de pe Calea Aradului.
Eveniment
Trei bărbați au dat spargerea într‑un magazin din Timișoara și au fost prinși de polițiști cu bunurile furate, aproape 200 de pachete de țigarete, pachete de cafea și hrană pentru animale, după ce ar fi pătruns fără drept în unitatea comercială de pe Bulevardul 16 Decembrie 1989.
Eveniment
Un bărbat a suferit arsuri după ce un incendiu a izbucnit luni la o locuință de pe strada Vadul Crișului din Timișoara. Pompierii acționează pentru stingerea focului, în timp ce victima primește îngrijiri medicale. UPDATE. Incendiul a fost stins
Eveniment
Un angajat de 36 de ani din Timișoara a fost reținut de polițiști, fiind suspectat că ar fi „scos din gestiune” componente IT în valoare de aproximativ 150.000 de euro, pe care le-ar fi trecut în sistem ca defecte, pentru a le putea însuși.
1
Cinema
Publicul din Timișoara este invitat la o nouă serie de proiecții de film de autor, organizată sub titlul „Marele Ecran prezintă”, un program aniversar dedicat documentarelor independente, actuale și relevante. Proiecțiile au loc la Cinema Studio și sunt urmate de discuții cu invitați.
Eveniment
Cinci femei au fost depistate de jandarmi în timp ce vindeau produse suspectate a fi contrafăcute, inscripționate cu mărci renumite, la Timișoara. Au fost ridicate 275 de bunuri, iar pe numele lor au fost întocmite acte pentru punerea în circulație de produse cu marcă înregistrată. Au primit și 2 amenzi pentru injurii.
Sănătate
Alergiile alimentare la copii pot fi o sursă mare de stres pentru părinți. Întrebările „Am greșit cu ceva?” sau „Aș fi putut preveni asta?” sunt frecvente, mai ales când copiii dezvoltă reacții la alimente. Un studiu, care a analizat datele a 2,8 milioane de copii, aduce vești liniștitoare și răspunsuri științifice clare, transmit specialiștii de la Asociația Română de Educație în Alergii (AREA).
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș propune un proiect pilot de reformă administrativă, menit să încurajeze fuziunea comunelor din județ. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că va fi înființat un fond județean de 10-20 milioane lei pentru comunele care aleg să se unească, suma fiind stabilită în funcție de numărul de locuitori. Primarii cu care am discutat se arată deschiși propunerii, dar mai rămân multe detalii de lămurit.
4