Asociaţia Peisagiştilor reacţionează în urma declaraţiilor făcute de primarul Timişoarei, Nicolae Robu, care afirma, zilele trecute, că proiectul de reabilitare a centrului istoric nu a prevăzut amenajarea de spaţii verzi din start în Piaţa Libertăţii, dar că vor fi plantaţi 30-40 de arbori. În timp ce lucrările pe bani europeni avansează de la o zi la alta, peisagiştii cer o dezbatere publică pe tema soluţiei finale de reamenajare.
Au venit rezultatele oficiale finale după primul tur al alegerilor prezidenţiale, care, în Timişoara şi judeţul Timiş, îl dau învingător, detaşat, pe Klaus Iohannis în faţa lui Victor Ponta. Cei doi se vor confrunta bineînţeles în turul doi. Până atunci, în unele sedii de partid se caută vinovaţii, iar învingătorii jubilează, chiar dacă jocurile nu sunt încă făcute. Vedeţi în continuare ce i-a transmis şeful PNL Timiş, Nicolae Robu, liderului PSD Timiş, Titu Bojin.
Rezultatul exit-poll-ului a fost primit cu bucurie la sediul PNL Timiş, unde au fost prezenţi copreşedinţii ACL din Timiş şi membri de partid. După aflarea rezultatelor estimative, liderul PNL Timiș, Nicolae Robu, a declarat că este încrezător în șansele lui Klaus Iohannis de a câștiga turul doi al alegerilor prezidențiale.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a votat duminică, de dimineaţă, la ora 9, la Şcoala nr. 30 din Timişoara, împreună cu soţia şi fiica sa, dar şi cu senatorul Ben-Oni Ardelean.
Circ şi urlete în şedinţa Consiliului Local Timişoara de vineri. Consilierii s-au certat din nou pe tema întreţinerii parcurilor şi a locurilor de joacă. Primarul Nicolae Robu a răbufnit nemulţumit de faptul că aleşii PSD refuză să voteze, după discuţii interminabile, şi a cerut alegeri anticipate pentru Consiliul Local, acuzându-i pe social-democraţi de boicot.
Azi în Timișoara
Luni, 28 septembrie, puteți merge la spectacole de teatru sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
Senatorul USR Sorin Șipoș, ministrul Mediului Diana Buzoianu și ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, au vorbit duminică, la evenimentul „Revoluția continuă”, despre plecarea lui Dominic Fritz de la conducerea Primăriei Timișoara și despre continuarea proiectului politic al USR. Evenimentul a avut loc la șase ani de la alegerea lui Fritz pentru primul mandat de primar și cu trei zile înainte de încetarea mandatului său.
2
România
Prețurile alimentelor și băuturilor nealcoolice au crescut cu 53% în România între august 2021 și august 2026, una dintre cele mai mari majorări înregistrate în Europa. În aceeași perioadă, creșterea salariului minim a fost suficient de mare pentru ca puterea de cumpărare a acestuia în raport cu alimentele să crească cu peste 20%, potrivit unei analize Euronews Business bazate pe date Eurostat, citate de Mediafax.
2
Ştiri din Timiș
La evenimentul USR „Revoluția continuă”, de duminică, 27 septembrie, organizat în contextul în care Dominic Fritz urmează să își piardă zilele viitoare funcția de primar, acesta a spus că nu consideră momentul un rămas-bun și a anunțat că își va continua activitatea politică.
13
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a prezentat, duminică, 27 septembrie, echipa care va rămâne la conducerea Primăriei Timișoara după încetarea mandatului său ca urmare a intrării în vigoare a Legii Integrității. La evenimentul „Revoluția continuă”, primarul a vorbit despre cei trei oameni cu care a lucrat în ultimii ani, viceprimarii Ruben Lațcău și Paula Romocean și administratorul public Matei Creiveanu.
6
Sănătate
Vaccinul antigripal trebuie administrat în fiecare an, deoarece virusurile gripale se modifică, iar tulpinile care circulă într-un sezon pot fi diferite de cele din anii precedenți. Medicii de la Spitalul CFR Timișoara explică și de ce vaccinarea este recomandată înainte de creșterea circulației virusurilor gripale, dar și cine beneficiază de vaccin compensat.
5
Ştiri din Timiș
SCM USV Timișoara a câștigat titlul de campioană națională la rugby, după ce a învins-o pe CS Dinamo București cu 28-24, sâmbătă, în finala Ligii Naționale, disputată pe Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf” din București.
1
Ştiri din Timiș
Șapte centre sociale administrate de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara găzduiesc, în această perioadă, activități pentru copii, tineri, familii și seniori, în cadrul programului „O Comunitate 2026”. Programul este finanțat de Primăria Timișoara și este derulat împreună cu nouă organizații neguvernamentale.