Dacă la începutul lunii reprezentanţii Primăriei Timişoara anunţau că elevii de la Liceul „Nikolaus Lenau” vor fi mutaţi temporar din clădirea de pe strada Gheorghe Lazăr, aflată în lucrări, în imobilul Fundaţiei Caritatea, care stă acum părăsit şi în care a funcţionat până la sfârşitul anului trecut Liceul de Arte Plastice, luni, oficialii municipalităţii au anunţat că planurile s-au schimbat.
După ce terenul pe care se află garajele din zona Parcului Brătianu, din centrul Timişoarei, şi cel de pe strada Orion, din cartierului Soarelui, au fost declarate ca fiind zone de interes public, pentru desfiinţarea garajelor, luni, oficialii primăriei au anunţat că acelaşi lucru se va întâmpla şi pe strada Uranus. Oricum, nici în celelalte zone nu s-a trecut la demolări, doar câteva garaje fiind desfiinţate. Doar vecinii primarului Robu şi locuitorii de pe strada Dr. Aurel Păunescu-Podeanu s-au conformat...
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, se transformă pe zi ce trece în unicul lider al noului PNL Timiş, după demisia lui Constantin Ostaficiuc din funcţia de copreşedinte al noii filiale. Robu a transmis, sâmbătă seara, pe Facebook, un mesaj de mobilizare, extrem de clar, atât liberalilor din filiala pe care o conduce, cât şi foştilor democrat-liberali: „trebuie să preluăm atâta putere câtă putem prelua”.
Conducerea Primăriei Timişoara nu este de acord cu iniţiativa Poliţiei Locale de a acorda o normă de hrană de 24 de lei pe zi pentru personalul instituţiei începând din 2015. În total, ar fi vorba de peste 560.000 de euro pe an. Primarul Nicolae Robu crede că suma ar fi prea mare şi fiecare trebuie să-şi cumpere mâncare din salariu până la urmă. Aleşii locali vor avea ultimul cuvânt de spus.
Vești proaste pentru primarul Timisoarei. Arheologii care se ocupa de cercetari în cadrul lucrărilor din centrul istoric al orașului mai au de muncă în Piața Unirii: au mai cerut încă două luni pentru cercetări arheologice. Primarul Nicolae Robu nu vede cu ochi buni cererea specialiștilor în arheologie.
Azi în Timișoara
Luni, 28 septembrie, puteți merge la spectacole de teatru sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
Senatorul USR Sorin Șipoș, ministrul Mediului Diana Buzoianu și ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, au vorbit duminică, la evenimentul „Revoluția continuă”, despre plecarea lui Dominic Fritz de la conducerea Primăriei Timișoara și despre continuarea proiectului politic al USR. Evenimentul a avut loc la șase ani de la alegerea lui Fritz pentru primul mandat de primar și cu trei zile înainte de încetarea mandatului său.
2
România
Prețurile alimentelor și băuturilor nealcoolice au crescut cu 53% în România între august 2021 și august 2026, una dintre cele mai mari majorări înregistrate în Europa. În aceeași perioadă, creșterea salariului minim a fost suficient de mare pentru ca puterea de cumpărare a acestuia în raport cu alimentele să crească cu peste 20%, potrivit unei analize Euronews Business bazate pe date Eurostat, citate de Mediafax.
2
Ştiri din Timiș
La evenimentul USR „Revoluția continuă”, de duminică, 27 septembrie, organizat în contextul în care Dominic Fritz urmează să își piardă zilele viitoare funcția de primar, acesta a spus că nu consideră momentul un rămas-bun și a anunțat că își va continua activitatea politică.
13
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a prezentat, duminică, 27 septembrie, echipa care va rămâne la conducerea Primăriei Timișoara după încetarea mandatului său ca urmare a intrării în vigoare a Legii Integrității. La evenimentul „Revoluția continuă”, primarul a vorbit despre cei trei oameni cu care a lucrat în ultimii ani, viceprimarii Ruben Lațcău și Paula Romocean și administratorul public Matei Creiveanu.
6
Sănătate
Vaccinul antigripal trebuie administrat în fiecare an, deoarece virusurile gripale se modifică, iar tulpinile care circulă într-un sezon pot fi diferite de cele din anii precedenți. Medicii de la Spitalul CFR Timișoara explică și de ce vaccinarea este recomandată înainte de creșterea circulației virusurilor gripale, dar și cine beneficiază de vaccin compensat.
5
Ştiri din Timiș
SCM USV Timișoara a câștigat titlul de campioană națională la rugby, după ce a învins-o pe CS Dinamo București cu 28-24, sâmbătă, în finala Ligii Naționale, disputată pe Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf” din București.
1
Ştiri din Timiș
Șapte centre sociale administrate de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara găzduiesc, în această perioadă, activități pentru copii, tineri, familii și seniori, în cadrul programului „O Comunitate 2026”. Programul este finanțat de Primăria Timișoara și este derulat împreună cu nouă organizații neguvernamentale.