Lucrările la Pasajul Michelangelo sunt foarte aproape de final, a declarat, marţi, primarul Nicolae Robu, însă finalizarea lor depinde „de voia Celui de Sus”. Primarul estimează că mai sunt aproximativ trei săptămâni de lucru şi, dacă vremea o va permite, iar afară nu se vor înregistra temperaturi negative, pasajul ar putea fi dat în folosinţă de Crăciun. Dacă nu... la primăvară.
Reprezentanţii PNL şi cei ai PDL încearcă să se ”omogenizeze” acum că fac parte din acelaşi partid, noul PNL. Liberalii au ieşit cu toţii la dans în aceste zile pentru a sărbători victoria de la alegerile prezidenţiale. Şeful PNL Timiş, Nicolae Robu, a dansat alături de preşedintele PDL Timişoara, Cornel Sămărtinean, după ce democrat-liberalii au încercat să îl impună pe consilierul local Simion Moşiu în funcţia de viceprimar în locul lui Traian Stoia.
În plenul Consiliului Local Timişoara de joi a fost discutată propunerea de a-l declara drept persona non grata pe premierul Victor Ponta în oraşul de pe Bega. Iniţiativa îi aparţine timişoreanului Corneliu Vaida. Primarul Nicolae Robu a catalogat propunerea ca fiind exagerată: „Timişorenii l-au sancţionat pe domnul Ponta la vot. Eu nu împărtăşesc o astfel de propunere, cred că este exagerată”, a afirmat Robu.
Dacă luna trecută primarul Timişoarei, Nicolae Robu, anunţa că are de gând să ceară introducerea unei aşa-numite „taxe pe paragină”, care să fie aplicată în cazul proprietarilor care au terenuri şi clădiri ajunse într-o stare deplorabilă şi nu iau măsuri –, un impozit de fapt, marţi edilul a recunoscut că o astfel de taxă... nu se poate aplica. Autorităţile s-au gândit la alte măsuri: să intervină pe proprietăţile private!
Două dintre vechile tramvaie din parcul RATT se află în reabilitare de câteva luni, dar timişorenii nu le vor putea testa în perioada următoare, după cum anunţau iniţial autorităţile locale. Deci călătorii nu vor avea parte de scaune încălzite şi condiţii moderne, în niciun vagon, prea curând. Primul tramvai modernizat ar putea circula pe străzile Timişoarei de-abia de anul viitor...
Azi în Timișoara
Luni, 28 septembrie, puteți merge la spectacole de teatru sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
Senatorul USR Sorin Șipoș, ministrul Mediului Diana Buzoianu și ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, au vorbit duminică, la evenimentul „Revoluția continuă”, despre plecarea lui Dominic Fritz de la conducerea Primăriei Timișoara și despre continuarea proiectului politic al USR. Evenimentul a avut loc la șase ani de la alegerea lui Fritz pentru primul mandat de primar și cu trei zile înainte de încetarea mandatului său.
2
România
Prețurile alimentelor și băuturilor nealcoolice au crescut cu 53% în România între august 2021 și august 2026, una dintre cele mai mari majorări înregistrate în Europa. În aceeași perioadă, creșterea salariului minim a fost suficient de mare pentru ca puterea de cumpărare a acestuia în raport cu alimentele să crească cu peste 20%, potrivit unei analize Euronews Business bazate pe date Eurostat, citate de Mediafax.
2
Ştiri din Timiș
La evenimentul USR „Revoluția continuă”, de duminică, 27 septembrie, organizat în contextul în care Dominic Fritz urmează să își piardă zilele viitoare funcția de primar, acesta a spus că nu consideră momentul un rămas-bun și a anunțat că își va continua activitatea politică.
13
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a prezentat, duminică, 27 septembrie, echipa care va rămâne la conducerea Primăriei Timișoara după încetarea mandatului său ca urmare a intrării în vigoare a Legii Integrității. La evenimentul „Revoluția continuă”, primarul a vorbit despre cei trei oameni cu care a lucrat în ultimii ani, viceprimarii Ruben Lațcău și Paula Romocean și administratorul public Matei Creiveanu.
6
Sănătate
Vaccinul antigripal trebuie administrat în fiecare an, deoarece virusurile gripale se modifică, iar tulpinile care circulă într-un sezon pot fi diferite de cele din anii precedenți. Medicii de la Spitalul CFR Timișoara explică și de ce vaccinarea este recomandată înainte de creșterea circulației virusurilor gripale, dar și cine beneficiază de vaccin compensat.
5
Ştiri din Timiș
SCM USV Timișoara a câștigat titlul de campioană națională la rugby, după ce a învins-o pe CS Dinamo București cu 28-24, sâmbătă, în finala Ligii Naționale, disputată pe Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf” din București.
1
Ştiri din Timiș
Șapte centre sociale administrate de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara găzduiesc, în această perioadă, activități pentru copii, tineri, familii și seniori, în cadrul programului „O Comunitate 2026”. Programul este finanțat de Primăria Timișoara și este derulat împreună cu nouă organizații neguvernamentale.