Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a participat luni la deschiderea anului şcolar de la Colegiul Naţional Bănăţean – motiv în plus pentru a reafirma hotărârea municipalităţii de a cumpăra clădirea acestui liceu, imobil pe care municipalitatea plăteşte în prezent chirie. Deşi discuţiile privind cumpărarea clădirii au fost în impas, acum acestea s-au reluat.
Alexandru Hegyi, arheologul care a iniţiat o petiţie online pentru a stopa îngroparea fostelor băi turceşti scoase la lumină în Piaţa Libertăţii după ce a început reabilitarea centrului istoric al Timişoarei, pregăteşte şi un protest în încercarea de a opri demersul autorităţilor locale. Primarul Nicolae Robu spune că fiecare este liber să protesteze, dar că nu se va schimba nimic, acestea fiind soluţiile propuse şi acceptate de specialişti.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat că va propune Consiliului Local să adopte o hotărâre prin care clădirile şi terenurile aflate în paragină să fie supraimpozitate. Pentru că noul Cod fiscal o permite, de la 1 ianuarie 2016, impozitele pentru cei care deţin terenuri sau clădiri, dar nu le îngrijesc, ar putea fi chiar şi de cinci ori mai mari decât în prezent.
Primarul Nicolae Robu a afirmat, vineri, că a dat dispoziţie ca bilele montate prea aproape de liniile de tramvai în Piaţa Sf. Gheorghe să fie mutate încă de acum o săptămână, însă atunci specialiştii l-au asigurat că un incident precum cel prezentat joi de tion.ro nu are cum să se întâmple, deoarece vatmanii nu au voie să circule cu uşile deschise.

Eveniment

Vehicul din Timiș, implicat într-un accident pe DN6. Două femei și 7 câini au murit
Un ansamblu de vehicule înmatriculat în Timiș a fost implicat într-un accident mortal pe DN6, la Vălișoara. Două femei au murit, iar un șofer a fost rănit. În autoutilitara implicată se aflau 10 câini, dintre care 7 au murit.

Capitală Culturală

Tinerii pasionați de folclor se pot înscrie la Festivalul „Luca Novac”. Premii de până la 4.000 de lei
Tinerii pasionați de muzică populară sunt invitați să se înscrie la cea de-a treia ediție a Festivalului-concurs de interpretare vocală și instrumentală „Luca Novac”, eveniment dedicat memoriei marelui taragotist bănățean. Înscrierile au început joi, 24 septembrie, și se încheie în 5 octombrie.

Ştiri din Timiș

Apartamente gata de mutat, de vânzare sau de închiriat, la Nord One Torontal. Open Doors cu discounturi speciale, sâmbătă, 26 septembrie
ADVERTORIAL. Cei care își caută o locuință nouă în Timișoara, fie pentru cumpărare, fie pentru închiriere pe termen lung, au o ocazie bună la finalul acestei săptămâni. Ansamblul rezidențial Nord One Torontal organizează sâmbătă, 26 septembrie, între orele 10:00 și 16:00, evenimentul Open Doors.

Mapamond

Avion militar prăbușit la scurt timp după decolare în Țara Galilor. Cei doi piloți s-au catapultat
Un avion militar de antrenament Hawk T2 al RAF s-a prăbușit miercuri în apropiere de Pencarnisiog, în Țara Galilor, la scurt timp după decolare. Cei doi piloți s-au catapultat și au suferit răni minore. Aeronava a luat foc după impact, fără ca alte persoane să fie rănite. RAF a suspendat temporar zborurile cu avioanele Hawk T1 și T2, iar cauza accidentului este investigată.

Ştiri din Timiș

Clarificări privind funcționarea, respectarea Regulamentului și modalitatea de plată în zonele cu Tarifare Progresivă a sistemului de parcare TimPark Timișoara
În scopul asigurării unei informări corecte și responsabile a tuturor utilizatorilor serviciului de parcare municipală, Serviciul Public de Interes Local Pentru Administrarea Parcărilor Publice - TimPark reiterează aspecte esențiale legate de funcționarea sistemului.

Ştiri din Timiș

O nouă campanie RETIM și ADID Timiș din 2026: predare gratuită a deșeurilor textile în Zona 1 Timișoara
RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș, anunță a patra campanie trimestrială pentru predarea gratuită a deșeurilor textile, în Zona 1 Timișoara, jud. Timiș.

România

Românii, tot mai interesați de hainele second-hand. Prețul și reducerea risipei, printre principalele motive
Hainele second-hand au devenit o alegere tot mai prezentă în rândul românilor. Aproape trei sferturi dintre aceștia, respectiv 74%, spun că au cumpărat haine la mâna a doua în ultimii trei ani. În același timp, peste jumătate dintre români au cumpărat și mobilier, electronice sau electrocasnice second-hand, potrivit unui studiu realizat în aprilie 2026. 5

România

Facturile la energie și gaze ar putea crește din nou
Românii s-ar putea trezi cu noi costuri în facturile la energie electrică și gaze naturale. Un proiect de lege aflat în Parlament, care a primit deja avizele comisiilor de specialitate din Camera Deputaților, urmează să fie supus votului în plen, iar prevederile sale permit recunoașterea în tarifele reglementate a cheltuielilor făcute de companiile din energie pentru securitatea cibernetică. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici