Ştiri din Timiș
Deputatul Marilen Gabriel Pirtea, președintele PNL Timiș și rectorul Universității de Vest Timișoara, a declarat că, potrivit datelor din perioada actualei guvernări conduse de premierul Ilie Bolojan, deficitul bugetar ar fi scăzut, investițiile publice ar fi crescut, iar consumul ar fi rămas pe un trend ascendent în ultimele luni.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a lansat și a doua licitație pentru Multiplexity, proiectul-fanion al Timișoarei 2023. Cu o investiție de aproape 32 de milioane de lei, municipalitatea caută constructor pentru reabilitarea clădirilor C3-C5 și transformarea fostului depou într-un hub cultural și tehnologic.
Ştiri din Timiș
Facultatea de Drept din cadrul Universitatea de Vest din Timișoara organizează duminică, 7 iunie, un eveniment de premiere dedicat studenților care au obținut rezultate la concursuri naționale și internaționale în anul universitar 2025-2026. Evenimentul va avea loc în Amfiteatrul A01 al universității, începând cu ora 17:00.
Ştiri din Timiș
Timișoara este, între 2 și 4 iunie, unul dintre punctele centrale ale dezbaterii europene despre viitorul democrației, odată cu desfășurarea Forumului Adunării Generale a Regiunilor Europene. Evenimentul reunește lideri regionali, reprezentanți ai instituțiilor europene, experți și parteneri din mediul academic și societatea civilă, într-o discuție amplă despre reziliența democratică în era dezinformării și a rețelelor sociale.
2
Ştiri din Timiș
Un obiect de mobilier cu valoare istorică și simbolică deosebită își găsește locul, în această perioadă, în patrimoniul Muzeului Național al Banatului. Spune o poveste despre rafinament aristocratic, circulația gusturilor europene și memoria unei familii nobile din Banat.
Mapamond
Owain Rhys Davies, actorul care a jucat în „Twin Peaks: The Return”, a murit la doar 44 de ani.
Ştiri din Timiș
Vești importante pentru persoanele care beneficiază de ajutor pentru încălzirea locuinței și de suplimentul pentru energie. Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara a anunțat că efectuează plata drepturilor acordate în baza Legii nr. 226/2021 privind protecția consumatorilor vulnerabili de energie.
Ştiri din Timiș
Cu binecuvântarea ÎPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, în cadrul Parohia Dacia Timișoara a fost organizată o nouă acțiune social-caritabilă dedicată copiilor și tinerilor proveniți din familii cu posibilități materiale reduse. Peste 60 de copii au primit treninguri noi și pantofi sport, prin implicarea parohiei și cu sprijinul credincioșilor care susțin constant astfel de proiecte.