„Când am fost mic am fost foarte bolnav. Oamenii care m-au salvat au spus că puteam să mor. Am stat în spital unde mi-a fost tare greu. Din fericire mi-am revenit complet. Prietenii spun că e o minune“ este descrierea unui cățel jucăuș nevoie mare. Îl cheamă Spike și are șapte luni. 60-70 de cățeluși au fost oferiți spre adopție duminică, la Târgul de căței care are loc la Facultatea de Medicină Veterinară din Timişoara.

RCM Timişoara este ghinionista debutului de sezon în Superliga de rugbi. Galben-albaştrii au pierdut primele două meciuri la diferenţa minimă de un punct! După 13-14 cu Farul Constanţa la debut, bănăţenii au cedat sâmbătă cu 28-29 în faţa Stelei...

Sâmbătă seara, la clubul Setup Venue, amatorii de muzică hardcore - rock s-au adunat cu mic cu mare pentru a asista la un concert al celor de la Implant pentru Refuz, evenimentul având parte în deschidere şi de recitalul altor două trupe, Blight şi Dystopia. 

Amatorii de petreceri şi distracţie au avut parte sâmbătă, în clubul Bunker, de o seară specială, în cadrul căreia Tibi Neuronu s-a ocupat de momentele de stand up comedy, iar mai apoi rezidentul Epocs a avut grijă de programul de varietăţi muzicale.

S-a încheiat coşmarul pentru BC Timişoara! Leii din Banat au încheiat pe locul 11 sezonul regulat al celui mai slab sezon din ultimii ani după înfrângerea de la Târgu Jiu, 93-100. Alb-violeţii nu au scăpat de emoţii şi trebuie acum să lupte pentru evitarea retrogradării, primul adversar fiind BC Miercurea Ciuc.

Eveniment

O femeie de 47 de ani a ajuns la spital după ce mașina sa a fost lovită din spate în Moșnița Nouă
O femeie de 47 de ani a ajuns la spital, luni dimineață, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită din spate de un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, în Moșnița Nouă. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii au deschis un dosar penal.

Mapamond

Victorie istorică pentru studenți în Serbia. Vučić și-a recunoscut înfrângerea
Mișcarea studențească din Serbia a obținut o victorie istorică la alegerile parlamentare anticipate de duminică, în fața taberei lui Aleksandar Vučić. Liderul sârb și-a recunoscut înfrângerea, după mai bine de un deceniu în care s-a aflat în centrul puterii politice. 1

Ştiri din Timiș

Elevii Liceului de Arte Plastice din Timișoara își vor desena emoțiile în realitate virtuală
Elevii Liceului de Arte Plastice din Timișoara vor experimenta o nouă formă de exprimare artistică, prin desen în realitate virtuală. Atelierele încep în 2 noiembrie 2026 și se vor desfășura pe parcursul anului școlar, urmând să se încheie cu o expoziție în 2027.

Eveniment

UPDATE. Persoană încarcerată în urma unui accident în Dumbrăvița, în apropiere de Almira. Un camion și două mașini sunt implicate
Un accident în care au fost implicate un autocamion și două autoturisme a avut loc luni dimineață, pe DJ 691, în Dumbrăvița, în apropiere de Almira. Un bărbat a rămas încarcerat, iar alte persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului. UPDATE. Polițiștii au deschis un dosar penal 2

Ştiri din Timiș

Interviu cu Liana Popescu, director general RPC Group
Într-un interviu, Liana Popescu, director general RPC Group, vorbește despre transformarea companiei, extinderea către lucrările publice și provocările din construcții, subliniind rolul esențial al echipei, disciplinei și adaptabilității în dezvoltarea sustenabilă a grupului.

Cariere de Poveste

FOTO. Dr. Andreea Andraș, educatorul care folosește teatrul pentru a combate bullyingul: „Victimele ajung, de multe ori, agresori”
De la teatru și sociologie la educația copiilor din medii vulnerabile, Andreea Valeria Andraș a ales să transforme experiența profesională într-un instrument de schimbare socială. Educatoare la Centrul Cultural și Educațional Kuncz din Timișoara de trei ani, ea lucrează cu copii, în special din comunitatea romă, și folosește teatrul forum, jocul de rol și metodele de educație nonformală pentru a-i apropia de educație și pentru a-i ajuta să înțeleagă și să gestioneze conflictele. 2

Ştiri din Timiș

Sfântul Dumitru, model de credință și curaj. Ce mesaj le transmite preotul Horia Țâru credincioșilor
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, prăznuit în fiecare an în 26 octombrie, rămâne un simbol al credinței neclintite, al curajului și al desprinderii de bogățiile lumești. Povestea sa le amintește credincioșilor că adevărata valoare a omului nu este dată de avere, putere sau statut social, ci de felul în care își trăiește viața și de credința pe care o păstrează în momentele de încercare.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 26 octombrie
Luni, 26 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.