Sosit la Timişoara pentru o întâlnire cu rectorii principalelor instituţii de învăţământ din reşedinţa judeţului, Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, s-a declarat adeptul ideii unei singure universităţi, un aşa-numit „outlet ştiinţific” care să concentreze toate resursele academice ale oraşului, opinând că avem prea multe universităţi şi prea puţini studenţi.
Datele oficiale din domeniul cadastral arată că numărul tranzacţiilor imobiliare din Timiş este în scădere. Vânzarea de terenuri şi locuinţe a fost, după primele patru luni ale anului, mai scăzută în cel mai vestic judeţ al României. La nivel naţional numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu aproape 10%, la 194.315 operaţiuni, deşi în luna aprilie a avut loc o scădere a operaţiunilor faţă de martie, arată datele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Echipamente şi instalaţii din domeniul energiei eoliene şi solare, instalaţii de încălzire ce funcţionează prin utilizarea de biomasă, echipamente de producere a biogazului şi de ecologizare sunt toate expuse la Centrul Regional de Afaceri Timişoara, în cadrul celei de-a 5-a ediții a manifestării Energia Viitorului. Evenimentul a început joi şi este deschis până sâmbătă.
Tema regionalizării începe să aprindă spiritele şi în judeţul Timiş. Conducerea judeţeană a social-democraţilor este, în principiu, de acord cu o reorganizare administrativă a României, însă are suspiciunea că se doreşte acest lucru pentru ca democrat-liberalii să obţină un avantaj în alegerile din 2012 şi cere consultarea opoziţiei şi a românilor în elaborarea proiectului legislativ.
Un cec în valoare de 500 de euro a ajuns, joi, la Grădiniţa Kinderwelt din Timişoara, cu predare în limba germană, sub forma unei donaţii din partea grupului de firme BUW din Germania.