Poliţiştii locali au depistat încă un bărbat care a atentat la afişele de pe panourile electorale luni dimineaţa. Omul s-a ales cu două amenzi pentru că, pe lângă faptul că apucase să rupă trei afişe, consuma şi alcool pe domeniul public. Vedeţi ce explicaţie le-a dat agenţilor care l-au sancţionat.
Gabriel Rosati şi Lucian Nagy au adus arome sonore caribiene sâmbătă noaptea în Heaven Outdoor Club, unde sunetele de trompetă şi saxofon s-au mulat perfect peste ritmurile moderne etalate de rezidentul locaţiei.
Sâmbătă noaptea, amatorii de distracţie care şi-au îndreptat paşii spre Fratelli Lounge & Club au avut parte de un party extravagant, plin de surprize, „dirijorul“ sonor al evenimentului fiind francezul Monsieur Magic.
Proiectul muzical Subcarpaţi a susţinut un concert inedit sâmbătă noaptea în Timişoara, evenimentul reprezentând o avanpremieră la lansarea celui de-al doilea disc al trupei, Underground folclor, programat să ajungă în mâinile fanilor pe parcursul lunii viitoare.
Timişoreanul Sorin Cazacu se poate mândri cu un palmares şi mai bogat după ce a cucerit vineri medalia de aur la Cupa României de haltere. Sportivul bănăţean a participat la competiţia din Bucureşti sub culorile clubului AMEFA Arad.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță noi restricții de circulație începând de luni, 28 septembrie. Strada Grigore T. Popa va fi închisă complet în timpul zilei, iar alte două străzi vor fi afectate ulterior de lucrări la rețelele de apă și canalizare.
Capitală Culturală
Timișoara devine, în această toamnă, gazda unei ample serii de evenimente dedicate culturii austriece. „Zilele Culturii Austriece la Timișoara” aduc în oraș proiecții de film, expoziții, întâlniri cu personalități culturale, prelegeri și concerte, într-un program care se desfășoară în perioada 25 septembrie – 8 octombrie.
Eveniment
100 de euro, atât i-ar fi oferit un șofer unei polițiste de frontieră pentru a trece mai departe cu o remorcă încărcată cu utilaje agricole, deși aceasta nu respecta gabaritul legal. Incidentul a avut loc la Stamora-Moravița, pe sensul de intrare în România.
Mapamond
O explozie produsă vineri în cartierul Plaka din Atena a provocat prăbușirea parțială a unei clădiri și rănirea a trei persoane. Deflagrația a afectat și locuințe, magazine și mașini din zonă, iar cauza exploziei nu era încă stabilită. Două femei blocate într-o clădire alăturată au fost salvate și transportate la spital.
România
PNL, USR și UDMR și-au împărțit cele 16 ministere din viitorul Guvern Mureșan: liberalii vor avea 7 portofolii, USR – 5, iar UDMR – 3. Justiția ar urma să revină unui ministru independent, iar votul de învestitură este programat săptămâna viitoare.
3
Ştiri din Timiș
Biserica nu înseamnă doar rugăciune, ci și sprijin concret pentru oamenii aflați în dificultate. La Timișoara, Parohia Timișoara Iosefin, în parteneriat cu Fundația „Preot Ioan Olariu”, desfășoară de 25 de ani o serie de proiecte social-filantropice prin care sunt ajutate familii cu mulți copii, persoane vârstnice, elevi și părinți ai copiilor internați în spital.
România
Consiliul Național al Elevilor (CNE) îi îndeamnă pe elevii din toată țara să vină îmbrăcați în negru la școală, luni, 28 septembrie, pentru a protesta față de proiectul de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii. Inițiativa vine după ce proiectul a fost adoptat de Senat și a ajuns la Camera Deputaților, care este for decizional.
1