Peste 2000 de scrisori au plecat deja de la Timişoara către Parlament, Preşedinţie şi Guvernul României, dar şi spre căsuţele poştale ale tuturor senatorilor şi deputaţilor de Timiş şi ale altor demnitari, în chiar prima zi a declanşării campaniei împotriva Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 47/11.05.2011 care deposedează Consiliul Local Timişoara şi, implicit, Filarmonica Banatul, de sala Capitol, atribuind-o RADEF.
Cosmin Cioriciu este vechiul şi noul antrenor principal al prim-divizionarei de rugbi RCM Universitatea Timişoara. Fostul interimar al galben-albaştrilor a primit un mandat de principal cu obiectivul de a califica echipa în finala campionatului.
Cu toate că suntem în plină vară, timişorenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare plătesc facturi de 600, 900 sau chiar 1.000 de lei la întreţinere. Asta în timp ce familiile care şi-au instalat centrale termice nu plătesc mai mult de 200-300 de lei. Sute de persoane au luat cu asalt sediul Colterm şi cer să se debranşeze la Timișoara.
Juriul a decis: cel mai urât câine din lume se numeşte Yoda, are 14 şi este un mix între rasele Chihuahua şi Chinese Crested. Concursul, care se desfăşoară anual în Sonoma Marin Fair, a ajuns deja la a 23-a ediţie.
Două maşini avariate şi o persoană rănită. Acesta este bilanţul unui nou accident de circulaţie, produs luni după-amiază între localităţile Şag şi Jebel din judeţul Timiş. Accidentul a fost provocat de un şofer care a intrat cu maşina pe contrasens şi a lovit un alt autovehicul.
Ştiri din Timiș
La 157 de ani de la prima cursă de tramvai de pe actualul teritoriu al României, desfășurată la Timișoara, Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) marchează momentul printr-o expoziție fotografică la Muzeul „Corneliu Mikloși” și o călătorie aniversară cu tramvaiele istorice „Gemenele”.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat luni, 6 iulie, cea de-a treia rectificare a bugetului pe anul 2026, prin care sunt alocate fonduri suplimentare pentru mai multe investiții și proiecte. Cele mai importante sume merg către reparațiile drumurilor județene și către implementarea proiectului dedicat copiilor cu dizabilități, după semnarea contractului de finanțare.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește investiții de peste 19 milioane de lei pentru modernizarea a două clădiri ale Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Proiectele vizează reabilitarea termică, reducerea consumului de energie și creșterea confortului pacienților.
Mapamond
Șase țări din sudul Europei se confruntă cu incendii de vegetație, pe fondul valului de căldură.
Ştiri din Timiș
Fostul primar al Dumbrăviței, Szilágyi Géza, care a condus comuna timp de patru mandate consecutive, între 1996 și 2012, a încetat din viață la începutul acestei săptămâni. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Primăriei Dumbrăvița.
Ştiri din Timiș
La 6 iulie 1958, Politehnica Timișoara, care evolua la acea vreme sub numele de Știința Timișoara, scria una dintre cele mai importante pagini din istoria sa.
Ştiri din Timiș
Un teren sintetic de fotbal și o pistă de alergare vor fi amenajate în Dumbrăvița cu o finanțare de aproape 1,8 milioane de lei, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat parteneriatul cu administrația locală pentru realizarea investiției. Din valoarea totală a proiectului, 1,6 milioane de lei vor fi alocate din bugetul județului, iar diferența va fi suportată de Primăria Dumbrăvița.
Ştiri din Timiș
Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează, în perioada 6-30 iulie, ediția din acest an a programului „Turning Point”, prin care sunt prezentate proiectele de absolvire ale studenților din programele de licență și master. Evenimentele se vor desfășura în mai multe spații din Timișoara și includ expoziții, prezentări de modă și manifestări în aer liber.