Staţia I.T.P. din cadrul R.A.T. Timişoara efectuează inspecţii tehnice periodice la cele mai bune preţuri de pe piaţă. Inspecţiile se fac la următoarele categorii de autovehicule:
Oamenii de afaceri români şi francezi din Timişoara au de marţi, 19 iulie, un loc unde se pot întâlni într-un cadru informal, atât între ei, cât şi cu reprezentanţii autorităţilor. Iniţiativa noului Centru de Afaceri Franco-Român aparţine cunoscutului Dan Bedros, ani buni de zile şeful Alcatel România şi Europa Centrală, dar şi consul onorific al Franţei la Timişoara.
Înainte de a stabili detaliile întâlnirii cu Marian Iancu pentru a discuta pe tema echipei Poli Timişoara şi a relaţiilor viitoare cu Consiliul Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc aşteaptă hotărârea Comitetului Executiv de miercuri.
„All my jazz” se intitulează expoziţia de fotografie a marelui artist american Charles Giuliano, care va putea fi admirată pe toată perioada Festivalului Garâna Jazz 2011, eveniment la care numărul estimat al spectatorilor în perioada 21-24 iulie este de ordinul zecilor de mii.
Incendiile de vegetație uscată creează din nou probleme la Timișoara. De această dată mai multe locuinţe din Calea Șagului au fost în pericol după ce flăcările izbucnite în urma unui incendiu de vegetaţie uscată, amenințau să se extindă.
Eveniment
Tatăl unui elev, în vârstă de 39 de ani, și fratele acestuia, un adolescent de 16 ani, au fost arestați preventiv după conflictul de miercuri, 14 octombrie, din curtea Școlii Gimnaziale nr. 15 din Timișoara. Profesorul de educație fizică ar fi fost agresat după ce i-a atras atenția elevului în timpul orei.
România
Guvernul condus de Ilie Bolojan nu va aloca, în această perioadă, cele aproximativ 5 miliarde de lei necesare pentru plata restanțelor salariale ale magistraților. Purtătoarea de cuvânt a Executivului, Ioana Ene Dogioiu, a explicat că un guvern interimar nu poate face rectificări bugetare. Decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție obligă însă Guvernul să înceapă procedurile de alocare a banilor în termen de 10 zile.
Ştiri din Timiș
Sorin Ionescu, directorul Colegiului Național Bănățean din Timișoara și consilier local PSD, este luat în calcul pentru funcția de ministru delegat pentru învățământul preuniversitar în viitorul Guvern condus de Luca Niculescu, potrivit informațiilor publicate de Edupedu.ro și G4Media.ro. Propunerea ar presupune o împărțire a conducerii Ministerului Educației între un ministru tehnocrat și un ministru delegat cu susținere politică.
Ştiri din Timiș
Zborurile Wizz Air către și dinspre Timișoara vor fi operate temporar de pe Aeroportul Internațional Arad, în perioada 2–22 noiembrie 2026, ca urmare a lucrărilor de modernizare programate la Aeroportul Internațional Timișoara.
Eveniment
Un bărbat de 41 de ani din Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a determinat o minoră de 14 ani să îi trimită imagini cu caracter sexual și că a întreținut relații sexuale cu aceasta. Cazul este anchetat de procurorii DIICOT Timișoara, sub acuzațiile de pornografie infantilă și viol asupra unui minor.
Ştiri din Timiș
Un nou supermarket Lidl va fi amenajat în zona Iosefin, pe amplasamentul fostei fabrici Kandia. Pentru accesul camioanelor, dezvoltatorul va afecta 212 mp de spațiu verde și va îndepărta nouă arbori, urmând să amenajeze în schimb 250 mp de spațiu verde și să planteze 18 arbori pe Calea Torontalului.
Cinema
Actrița americană Hilary Swank, laureată a două premii Oscar pentru rolurile din „Boys Don't Cry” și „Million Dollar Baby”, este însărcinată cu al treilea copil. Ea și soțul său, Philip Schneider, au deja gemeni, Aya și Ohm, născuți în aprilie 2023.