Purtătorul de cuvânt al Primăriei Timişoara, Flavius Boncea, a fost bătut crunt, în noaptea de marţi spre miercuri, de doi indivizi care l-au acostat pe stradă, în faţa blocului în care locuieşte. Boncea este în prezent internat la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială.
Postul de conducere din cadrul Serviciului Poliţiei Locale Giroc este vacant. Concursul pentru ocuparea funcţiei publice de "Şef Serviciu" este programat să înceapă pe data de 10 august 2011, cu proba scrisă, la două zile distanţă fiind programat un interviu.
Emoţii mari pentru candidaţii care s-au înscris la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Victor Babeş” din Timişoara. Aproape 1.000 de candidaţi sunt examinaţi miercuri la patru specializări şi concurează pe 445 de locuri. La Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie concurenţii susţiun examenul de admitere, în vreme ce la Tehnică Dentară candidaţii susţin un test practic eliminatoriu.
Jumătate de veac a trecut de când au absolvit clasa a VIII-a. Anii, grijile, vremurile au trecut peste ei însă sunt tot tineri în suflet. Sunt elevii din Becicherecu Mic care au absolvit ciclul gimnazial acum 50 de ani. Ei au intrat din nou în clasă, recent, la şcoala cu clasele I- VIII din localitate.
„În câţiva ani omenirea ar putea să dispară! Albert Einstein a afirmat că dacă albinele ar disparea, atunci omul ar mai supravieţui cel mult 4 ani pe pământ. Previziunile sale, destul de sumbre, capătă contur de vreo cinci ani încoace” spune Casian Brebu, preşedintele Cercului Apicol Timişoara.
Eveniment
Tatăl unui elev, în vârstă de 39 de ani, și fratele acestuia, un adolescent de 16 ani, au fost arestați preventiv după conflictul de miercuri, 14 octombrie, din curtea Școlii Gimnaziale nr. 15 din Timișoara. Profesorul de educație fizică ar fi fost agresat după ce i-a atras atenția elevului în timpul orei.
România
Guvernul condus de Ilie Bolojan nu va aloca, în această perioadă, cele aproximativ 5 miliarde de lei necesare pentru plata restanțelor salariale ale magistraților. Purtătoarea de cuvânt a Executivului, Ioana Ene Dogioiu, a explicat că un guvern interimar nu poate face rectificări bugetare. Decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție obligă însă Guvernul să înceapă procedurile de alocare a banilor în termen de 10 zile.
Ştiri din Timiș
Sorin Ionescu, directorul Colegiului Național Bănățean din Timișoara și consilier local PSD, este luat în calcul pentru funcția de ministru delegat pentru învățământul preuniversitar în viitorul Guvern condus de Luca Niculescu, potrivit informațiilor publicate de Edupedu.ro și G4Media.ro. Propunerea ar presupune o împărțire a conducerii Ministerului Educației între un ministru tehnocrat și un ministru delegat cu susținere politică.
Ştiri din Timiș
Zborurile Wizz Air către și dinspre Timișoara vor fi operate temporar de pe Aeroportul Internațional Arad, în perioada 2–22 noiembrie 2026, ca urmare a lucrărilor de modernizare programate la Aeroportul Internațional Timișoara.
Eveniment
Un bărbat de 41 de ani din Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a determinat o minoră de 14 ani să îi trimită imagini cu caracter sexual și că a întreținut relații sexuale cu aceasta. Cazul este anchetat de procurorii DIICOT Timișoara, sub acuzațiile de pornografie infantilă și viol asupra unui minor.
Ştiri din Timiș
Un nou supermarket Lidl va fi amenajat în zona Iosefin, pe amplasamentul fostei fabrici Kandia. Pentru accesul camioanelor, dezvoltatorul va afecta 212 mp de spațiu verde și va îndepărta nouă arbori, urmând să amenajeze în schimb 250 mp de spațiu verde și să planteze 18 arbori pe Calea Torontalului.
Cinema
Actrița americană Hilary Swank, laureată a două premii Oscar pentru rolurile din „Boys Don't Cry” și „Million Dollar Baby”, este însărcinată cu al treilea copil. Ea și soțul său, Philip Schneider, au deja gemeni, Aya și Ohm, născuți în aprilie 2023.