În Timişoara se vând aparate de aer conditionat ca pâinea caldă. Firmele specializate în aparate de climatizare înregistrează o creştere a vânzărilor de până la 70% în acest sezon, faţă de perioada toamnă-iarnă. Atenţie însă, medicii spun că aerul condiţionat poate afecta sănătatea!
De ce să ai un buget personal? Cum se foloseşte un card de credit? De ce să economiseşti? Ce opţiuni financiare ai pentru viitor? Răspunsul la toate aceste întrebări îl vor afla zeci de elevi din Timişoara în cadrul unor cursuri de educaţie financiară organizate de Fundaţia Centrul Român pentru Educaţie şi Dezvoltare Economică, organizaţia studenţească AIESEC şi o bancă din România.
Ziua Marinei Române va fi sărbătorită şi anul acesta la Timişoara, pe malul râului Bega, primul canal navigabil din România, construit între anii 1728 şi 1760. Evenimentele vor avea loc luni, 15 august.
Unii lideri ai PSD Timiş susţin că singura şansă ca USL să câştige alegerile în judeţ şi în Timişoara este ca unul dintre candidaţi să fie social-democrat, iar celălalt liberal. Ei sunt convinşi că liderul PSD Timiş, Titu Bojin, potenţial candidat al USL la preşedinţia CJ Timiş, îl poate bate pe Constantin Ostaficiuc, chiar dacă acesta din urmă ar avea o susţinere în sondaje de 48 la sută potrivit unor surse din cadrul uniunii.
Antrenorul lui Poli, Valentin Velcea, anunţa, miercuri, că nu sunt excluse noi tansferuri. Şi aici vorbim de jucători noi, nu de cei plecaţi. Surpriză, la verificări au fost aduși doi brazilieni necunoscuţi. La cât de bine evoluează fotbaliştii aflaţi acum la dispoziţia clubului nu e exclus ca cei doi sportivi să rămână la echipă, chiar dacă sunt total în urmă cu antrenamentele.
Eveniment
Polițiștii locali din Timișoara au luat în vizor opt persoane suspectate că fură din buzunarele și poșetele călătorilor din mijloacele de transport în comun. În ultima perioadă, acestea au fost amendate de 13 ori și date jos din vehicule pentru a fi descurajate să mai acționeze.
Eveniment
Într-un scandal izbucnit în noaptea de luni spre marți, pe Calea Dorobanților din Timișoara, patru bărbați au fost amendați cu 8.000 de lei după ce au tulburat liniștea publică și și-au adresat injurii.
Ştiri din Timiș
Spitalul Municipal Timișoara face bilanțul investițiilor derulate în ultimul an, de la modernizarea Clinicilor Noi și relocarea Hematologiei până la noua clădire ORL, aparatură medicală și digitalizarea unor servicii.
Ştiri sportive
CS Studențesc Medicina Timișoara a cucerit bronzul în Superliga feminină, iar echipa masculină a fost promovată în elita șahului românesc, după un parcurs neîntrerupt în Divizia A. Clubul a obținut și trei titluri naționale individuale la Campionatele de la Eforie Nord.
Dialoguri Sănătoase
Când auzim expresia „dezechilibru muscular”, ne gândim de obicei la un mușchi slab și la unul prea puternic, dar în realitate, lucrurile sunt mai complicate. Un dezechilibru muscular nu înseamnă doar o diferență de forță între două grupe musculare, ci poate însemna și o diferență de flexibilitate, de activare sau de control al mișcării.
Utile
Marți, 13 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Horoscop
Venus, planeta iubirii, relațiilor, frumuseții, plăcerii și valorilor personale și-a început mișcarea aparent retrogradă în semnul Scorpion. Intrăm astfel într-o perioadă de reevaluare a vieții afective, a dorințelor și a modului în care ne raportăm la oamenii din viața noastră. Între 3 și 25 octombrie cât va fi Venus retrograd, vom privi relațiile cu mai multă atenție, maturitate și vom simți nevoia să înțelegem ce se află dincolo de aparențe, de măști.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la expoziții și mai multe activități literare pentru copii și adulți.