Pentru trei zile, la sfârșit de săptămână, Piața Unirii din Timișoara se umple de culoare, cu ocazia celei de-a cincea ediții a Festivalului AccesArt. De vineri până duminică, timișorenii pot lua parte la tot felul de ateliere și workshopuri de creație, se pot transforma din simpli spectatori în participanți activi și pot asista la concerte în aer liber, susținute de Rubik s Cube, Gabriel Rosati y su BraziLatAfro Project și Teo și Amalia Gaiță. Descărcați programul complet al Festivalului Acces Art.
Femeile hărţuite la locul de muncă pot beneficia de consiliere din partea specialiştilor. La Timişoara a fost inaugurat cel de-al doilea centru Anti-Mobbing din România.
Mai multe organizaţii profesionale şi câteva primării din regiunea de graniţă dintre România şi Ungaria şi-au propus să ajute cultivatorii de legume şi fructe din cele două ţări prin promovarea unei mărci comerciale unice sub care ar urma să fie vândută producţia agricolă realizată.
O delegaţie UNICEF, condusă de Edmond McLoughney, reprezentantul UNICEF în România, o delegaţie UniCredit Ţiriac Bank, condusă de Cătălina Roman - Manager Comunicare şi Andreea Marin Bănică, Ambasadoarea Bunăvoinţei pentru UNICEF România, s-au aflat, joi, la Timişoara, unde au recertificat Maternitatea Bega drept Spital Prieten al Copilului.
Joi, Clinica de obstetrică-ginecologie a Spitalului Judeţean Timişoara va găzdui o întâlnire în cadrul căreia Maternitatea Bega va fi recertificată drept Spital Prieten al Copilului. La eveniment este invitată şi Andreea Marin Bănică, Ambasadoarea Bunăvoinţei pentru UNICEF România.
Utile
Vineri, 25 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Vineri, 25 septembrie, au loc Zilele Culturale Maghiare, cu gastronomie, concerte, spectacole de teatru, dansuri populare, programe istorice și distracție pentru toate vârstele. Continuă Thespis: TEATRU PE PÂINE și SIMULTAN Festival.
Eveniment
Un incendiu de vegetație a izbucnit în apropiere de Satchinez. Pompierii au intervenit, iar fumul, purtat de vânt, a ajuns până la Timișoara. UPDATE. Fermierii, sprijin pentru pompieri în lupta cu incendiul UPDATE 2. Flăcările s-au extins pe 80 de hectare
Eveniment
Un ansamblu de vehicule înmatriculat în Timiș a fost implicat într-un accident mortal pe DN6, la Vălișoara. Două femei au murit, iar un șofer a fost rănit. În autoutilitara implicată se aflau 10 câini, dintre care 7 au murit.
4
Capitală Culturală
Tinerii pasionați de muzică populară sunt invitați să se înscrie la cea de-a treia ediție a Festivalului-concurs de interpretare vocală și instrumentală „Luca Novac”, eveniment dedicat memoriei marelui taragotist bănățean. Înscrierile au început joi, 24 septembrie, și se încheie în 5 octombrie.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Cei care își caută o locuință nouă în Timișoara, fie pentru cumpărare, fie pentru închiriere pe termen lung, au o ocazie bună la finalul acestei săptămâni. Ansamblul rezidențial Nord One Torontal organizează sâmbătă, 26 septembrie, între orele 10:00 și 16:00, evenimentul Open Doors.
Mapamond
Un avion militar de antrenament Hawk T2 al RAF s-a prăbușit miercuri în apropiere de Pencarnisiog, în Țara Galilor, la scurt timp după decolare. Cei doi piloți s-au catapultat și au suferit răni minore. Aeronava a luat foc după impact, fără ca alte persoane să fie rănite. RAF a suspendat temporar zborurile cu avioanele Hawk T1 și T2, iar cauza accidentului este investigată.
Ştiri din Timiș
În scopul asigurării unei informări corecte și responsabile a tuturor utilizatorilor serviciului de parcare municipală, Serviciul Public de Interes Local Pentru Administrarea Parcărilor Publice - TimPark reiterează aspecte esențiale legate de funcționarea sistemului.