Gata cu vacanţa pentru studentii Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului (USAMVB). Aceştia sunt primii studenti din Timişoara care au început anul universitar.
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Jimbolia, judeţul Timiş, au depistat, la sfârşitul săptămânii trecute, cinci migranti, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, care au trecut ilegal frontiera verde a României.
În urma unui control efectuat duminică, în piața Flavia, jandarmii din cadrul Grupării Mobile Timisoara au depistat un bărbat care comercializa parfumuri contrafăcute. Parfumurile purtau numele unor firme străine de renume, dar bărbatul nu deţinea documente de proveniență pentru acestea.
La initiaţiva clubului Rotary Cetate Timişoara, noul an rotarian a început cu mare veselie şi voie bună, în natură, alături de familii şi prieteni, cu surprize speciale. Membrii mai multor cluburi Rotary din Timişoara a fost „scoşi” la cules de struguri în viile de la Cramele Recaş.
Polțiștii de frontieră timişeni au depistat, la Punctul de Frontieră Moravita, un autoturism înmatriculat în Serbia care figura ca fiind furat din Ungaria încă din luna aprilie 2008.
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) a dispus verificări și măsuri suplimentare de igienizare după ce un călător a semnalat prezența unei ploșnițe strivite în tramvaiul 1, atrăgând atenția asupra riscului de răspândire a insectelor în rândul pasagerilor.
Ştiri din Timiș
Weekend-ul acesta în Atrium va avea loc Târgul Edu Fest, unde sunt prezentate ofertele educaționale ale celor mai importante instituții de învățământ privat, iar la Atelierele de Creație și Teatrul Interactiv, creativitatea prinde forme și culori.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara anunță o nouă ediție a programului „UVT pentru elevi”, o inițiativă dedicată sprijinirii tinerilor în alegerea și pregătirea traseului academic. Programul reunește activități variate pentru mediul preuniversitar, de la sesiuni de pregătire pentru examenul de bacalaureat la concursuri tematice, webinare de dezvoltare personală și consiliere individuală în carieră.
Ştiri din Timiș
Polițiștii din Timiș au avut astăzi o misiune diferită față de cele obișnuite, una dedicată începutului primăverii. Aceștia le-au oferit doamenilor și domnișoarelor întâlnite în trafic sau aflate la plimbare în centrul Timișoarei flori și mărțișoare.
România
Emisiunea realizată de Romfilatelia şi Poşta Română marchează 150 de ani de la naşterea sculptorului Constantin Brâncuşi.
Sănătate
Direcția de Sănătate Publică Timiș face apel la părinți să își protejeze copiii prin vaccinare și să se adreseze medicului de familie pentru informații corecte despre schema națională de imunizare, precum și pentru recuperarea eventualelor doze omise.
România
Luna martie, cunoscută în tradiția populară și sub numele de Mărțișor, deschide anul agrar și marchează trecerea simbolică de la iarnă la primăvară. Încărcată de semnificații calendaristice, astronomice și mitologice, martie concentrează unele dintre cele mai vechi și mai bogate tradiții ale culturii românești.
Ştiri din Timiș
Duminica Ortodoxiei este sărbătorită în prima duminică din Postul Mare și are o semnificație profundă în spiritualitatea creștin-ortodoxă.