Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a amendat cu 5.000 de lei compania care administrează clubul Heaven din Timişoara, pentru că a interzis unei timişorence imobilizate într-un scaun cu rotile să intre în incintă.
Surpriză pentru timişorenii care au trecut miercuri prin Piaţa Victoriei. Mai mulţi muncitori se chinuiau de zor să monteze parchet în zona din faţa clădirii Operei. Cine se gândeşte că acolo se ridică un nou „acvariu”, poate sta liniştit. Nicio asemenea aprobare de clădire nouă nu s-a acordat în zonă. Pe parchetul proaspăt montat vor juca joi dimineaţă tenis câţiva dintre greii sportului.
Rămasă singura posibilitate de accedere în cupele europene din sezonul viitor, Cupa României a devenit obiectiv prioritar pentru Poli Timisoara. Elevii lui Valentin Velcea au abordat în consecinţă meciul susţinut miercuri, pe „Dan Păltinişanu”. Iar dorinţa lor de joc s-a văzut şi la finalul partidei, pe tabela de marcaj. Timişoara a învins Ceahlăul Piatra Neamţ cu scorul de 2 – 0 şi s-a calificat mai departe în optimile Cupei.
Adriana Lecouvreur, Eliza Doolittle, Carmen. Ele sunt eroinele celebrelor poveşti de dragoste care dau tonul noii stagiuni la Opera din Timişoara, înscriind în agenda melomanilor un septembrie în culorile pasiunii.
„Publicul din România este chemat, la ceas de seară, nu în loc ferit, ci cât se poate de cunoscut, să arbitreze un duel cum nu s-a mai văzut : Duelul viorilor . Astfel sună invitaţia pentru unul dintre cele mai spectaculoase evenimentele muzicale ale toamnei, în cadrul căruia pianistul Horia Mihail îi provoacă la o înfruntare a virtuozităţii pe violoniştii Gabriel Croitoru şi Liviu Prunaru. La Timişoara, concertul va avea loc în 4 octombrie, la Sala Capitol.
Turism
În fiecare lună martie, orașul spaniol Valencia se transformă într-un impresionant muzeu de artă stradală în aer liber.
Azi în Timișoara
Primăvara bate la ușă, iar de 1 Martie ai ocazia perfectă să ieși din casă și să te bucuri de evenimente speciale dedicate Mărțișorului.
Eveniment
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș au desfășurat vineri, 27 februarie, șapte percheziții domiciliare într-un dosar penal ce vizează infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor.
Eveniment
Un accident rutier a avut loc sâmbătă, înainte de prânz, pe Bulevardul 16 Decembrie 1989, din Timișoara, unde două autoturisme au intrat în coliziune.
Ştiri din Timiș
Jurnalista Anne Applebaum, laureată a Premiului Pulitzer, va fi prezentă la Universitatea de Vest din Timișoara pentru o discuție despre fragilitatea democrațiilor și ascensiunea autoritarismului. Participarea este gratuită.
Mapamond
România și Bulgaria, singurele țări din regiune unde copiii nu învață ce să facă în situații de risc
România și Bulgaria sunt singurele țări din regiune care nu au inclus, în programa școlară pentru învățământul preșcolar și primar, lecții dedicate pregătirii copiilor pentru situații periculoase. Concluzia apare în raportul „Preparedness Education in Europe - 2025”, realizat de rețeaua europeană Eurydice și citat de Edupedu.ro.
1
Ştiri din Timiș
Ziua Protecției Civile este marcată vineri, 28 februarie, și la Timișoara, printr-o serie de activități desfășurate în centrul orașului, dedicate informării și pregătirii populației pentru situații de urgență.
Ştiri sportive
Rebellion Strength Festival, primul festival de sporturi de forță din România, este programat în perioada 18-19 iulie 2026 și va reuni mai multe competiții dedicate disciplinelor de forță. Festivalul va include și activități pentru publicul larg, demonstrații și zone interactive.
1