Reprezentanţii societăţii Aquatim anunţă întreruperea furnizării apei reci pe bulevardul Revoluţiei şi presiune scăzută pe mai multe străzi din zonă, pentru ziua de sâmbătă, din cauza unor lucrări de remediere a unei avarii.
Politehnica Timişoara va juca sâmbătă dimineaţa la Juventus. Nu va fi un meci la Torino, ci... la Colentina. Turul seriei Vest a Ligii B continuă în acest sfârşit de săptămână, iar bănăţenii îşi doresc trei noi puncte în clasament. Principalul adversar, spune Vali Velcea, antrenorul alb-violeţilor, nu va fi echipa gazdă, ci terenul dificil şi vremea tot mai rece.
Organizaţia PSD Timiş a decis să susţină propunerile preşedintelui Victor Ponta legate de schimbarea lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului. Decizia era de aşteptat în contextul în care cel care a lansat întreaga discuţie a fost Ilie Sârbu, fostul preşedinte al PSD Timiş şi socrul lui Ponta.
Casa de Cultură Recaş va găzdui şi în acest an „Revelionul Pensionarilor”. Preţul unui bilet a fost stabilit la 50 lei. Contra acestei sume, persoanele vârtnice îşi pot rezerva până în 10 decembrie un loc la petrecerea dintre ani.
Pauza campionatului i-a priit de minune Politehnicii Timişoara, care a câştigat primul joc tocmai în compania vicecampioanei HC Odorhei. Handbaliştii bănăţeni au luptat exemplar şi au obţinut cea mai importantă victorie din acest sezon, 26-24, ce i-a urcat în clasament pe locul şapte.
Târgul Imobiliar
Târgul Imobiliar Timișoara TIT 2026 – ediția de toamnă s-a încheiat cu succes la Iulius Congress Hall, reunind timp de două zile dezvoltatori, consultanți și specialiști în amenajări.
Cinema
Primul sezon al serialului „True Detective” va fi proiectat integral pe marele ecran, la Cinema Timiș, în 17 și 18 octombrie. Cele opt episoade vor fi împărțite în patru proiecții, câte două episoade în fiecare serie. Evenimentul are loc în cadrul programului dedicat aniversării a trei ani de Cinema Timiș.
Sănătate
Statinele sunt asociate de multe ori cu tratamentul colesterolului crescut, însă rolul lor este mai larg. Acestea reduc riscul de infarct miocardic și accident vascular cerebral. Medicii de la Spitalul CFR Timișoara explică modul în care acționează aceste medicamente și de ce, în anumite cazuri, tratamentul trebuie urmat pe termen lung.
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș și din întreaga țară nu vor merge la cursuri mâine, 5 octombrie, de Ziua Internațională a Educației. Data este prevăzută în structura anului școlar 2026-2027 ca zi în care nu se organizează cursuri, atât pentru elevi, cât și pentru profesori.
1
Eveniment
Un accident rutier s-a produs sâmbătă pe strada Valeriu Braniște din municipiul Lugoj. Un tânăr de 20 de ani a fost rănit, iar șoferul autoturismului care a provocat impactul ar fi părăsit ulterior locul accidentului.
Târgul Imobiliar
Ediția de toamnă a Târgului Imobiliar Timișoara (TIT) are loc în perioada 3–4 octombrie, la Iulius Congress Hall. Intrarea este gratuită.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe evenimente: festival, expoziții sau la Târgul Imobiliar Timișoara.
1
Eveniment
Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă seara, 3 octombrie 2026, pe un drum forestier din comuna Tomești.