Mai mulţi revoluţionari din Timişoara şi urmaşi ai celor ucişi în decembrie 1989 au intrat, marţi, în greva foamei, ei cerând respectarea Legii recunoştinţei, dată în 2004 şi blocarea Legii 410/2011 prin care indemnizaţiile lor sunt suspendate.
Un bărbat de 40 de ani din Timişoara a murit, marţi seara, după ce a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat, la 15 kilometri de intrarea în oraş. Acesta se deplasa dinspre Arad spre Timişoara, într-un autoturism Volkswagen Polo.
La bazinul acoperit din zona Circumvalațiunii din Timişoara a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, cea de-a treia ediție a „Cupei Euroregiunii DKMT la Înot Masters”, un concurs de înot amatori la care au participat copii, părinţi şi bunici.
Reprezentanţii companiei locale de termoficare Colterm anunţă întreruperea furnizării încălzirii, miercuri, pe câteva străzi din Timişoara, printre care Calea Torontalului şi Circumvalaţiunii, din cauza unor lucrări de reparaţii.
O persoană a ajuns la spital, marţi după-amiază, după ce autoturismul în care se afla a fost implicat într-un accident rutier. Impactul a avut loc pe Calea Şagului din Timişoara, unde, la ieşirea dintr-o societate comercială, un autotren nu a abservat un autoturism marca Dacia, care venea din partea stângă, dinspre Şag, şi l-a izbit din plin. Mai mult, după ce i-au permis poliţiştii, şoferul autotrenului a încercat să plece de la locul accidentului şi a mai lovit uşor un alt autotren, care se afla în spatele său.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a atribuit direct Universității de Vest un nou contract, de peste 40.000 de euro cu TVA, pentru realizarea „Barometrului privind percepția cetățenilor asupra calității vieții 2025”. Studiul, cu minimum 2.300 de respondenți, va analiza în detaliu serviciile municipale, cu accent pe sănătate.
12
Ştiri din Timiș
Postul Paștelui sau Postul Mare este cea mai importantă perioadă de post din calendarul creștin. El simbolizează cele 40 de zile de post și rugăciune prin care credincioșii se pregătesc sufletește pentru Paște — Învierea lui Iisus Hristos.
Turism
Puține locuri din lume pot spune că se opresc complet pentru o zi întreagă. În Bali, însă, acest lucru se întâmplă în fiecare an, odată cu Nyepi, Anul Nou balinez celebrat conform calendarului Saka.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe proiecții și la expoziții.