Reprezentanţii Primăriei Timişoara vor profita de faptul că vremea s-a încălzit, iar miercuri vor fi montate, în Piaţa Victoriei, Piaţa Traian şi Parcul Dacia, cuiburi cu ouă uriaşe şi colorate de Paşte şi iepuraşi adevăraţi, spre bucuria copiilor. Cei mici vor avea parte şi de alte surprize în centru: vor primi dulciuri de la două mascote iepuraşi!

Patru femei din zece au suferit de astenie de primăvară în ultimii ani, număr dublu faţă de cel al bărbaţilor afectaţi, iar aproape o treime dintre românii cu vârsta de peste 14 ani acuză simptome de lipsă de energie odată cu venirea primăverii, potrivit unui studiu al Mercury Research.

Locuitorii din comuna timişeană Criciova şi-au ales duminică un nou primar, după ce fostul edil-şef al localităţii, Ioan Viorel Petrovici, a pierdut această funcţie, la sfârşitul anului trecut, din cauza unei... condamnări la închisoare. Alegerile au fost câştigate de candidatul PDL, preotul Petru Rosoca.

Sindicatele reprezentative din învăţământ recomandă profesorilor să nu treacă notele şi calificativele în catalog, începând de luni, urmând ca acestea să fie comunicate părinţilor şi elevilor şi trecute în caietele dascălilor, sindicaliştii îndeamnă de asemenea la boicotarea examenelor naţionale.

Ford a accelerat dezvoltarea noului model Fiesta RS WRC, ca urmare a confirmarilor privind regulamentul tehnic, furnizate de catre comitetul administrativ motorsport in cursul saptamanii trecute.

Eveniment

Poliția caută hoțul unei mașini din Timișoara
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea unei persoane bănuite de de furt calificat.

Cinema

Filmul săptămânii: „Minotaur”, o căsnicie destrămată într-o Rusie care se confruntă cu urmările propriului război din Ucraina
Recomandarea de film din această săptămână este „Minotaur”, cel mai nou lungmetraj al regizorului rus Andrei Zviaghințev. Filmul, despre un om de afaceri prins între presiunile autorităților, problemele din căsnicie și propriile alegeri, a fost recompensat cu Marele Premiu la Festivalul de la Cannes.

Ştiri din Timiș

Peste 57 de milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor din Timiș. CJT caută firme pentru șase zone din județ
Consiliul Județean Timiș a lansat o licitație pentru serviciile de prevenire și combatere a înzăpezirii drumurilor județene în următorii patru ani. Contractul este împărțit în șase loturi, care acoperă aproximativ 1.399 de kilometri de drumuri județene din Timiș. Valoarea totală estimată este cuprinsă între 34,38 și 57,21 milioane de lei, fără TVA.

Ştiri din Timiș

O nouă investiție de 30 de milioane de lei la Spitalul de Copii Timișoara. Primăria vrea și fonduri europene
Primăria vrea să construiască un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, o investiție estimată la peste 30 de milioane de lei. Proiectul prevede demolarea unei clădiri degradate și ridicarea unui centru cu laborator propriu și paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice.

Ştiri din Timiș

Peste 300.000 de treceri pe traseele velo monitorizate din Timiș. Ce pregătește CJT pentru EuroVelo 13
Peste 300.000 de treceri au fost înregistrate din aprilie pe pista de pe malul Begăi și pe traseele monitorizate în șase zone din județul Timiș. În cadrul proiectului Cycling ROSE au fost cumpărate și 51 de biciclete, iar în perioada următoare sunt vizate amenajarea unor spații de odihnă pentru bicicliști și dezvoltarea unor circuite turistice. 1

Ştiri din Timiș

Parteneriatul public-privat pentru noul Spital Municipal Timișoara într-o nouă etapă. Primăria caută privatul
Noul Spital Municipal Timișoara intră într-o nouă etapă: Primăria și IFC pregătesc procedura pentru selectarea partenerului privat care va proiecta, construi, dota și întreține unitatea medicală de pe Torontalului. Investiția este estimată la 150 de milioane de euro.

Ştiri din Timiș

Primăria a emis certificatul de urbanism pentru noul „Dan Păltinișanu”. Lațcău: „Să începem munca reală”
Stadionul „Dan Păltinișanu” mai face un pas spre construcție: Primăria Timișoara a emis certificatul de urbanism pentru noua arenă. Viceprimarul Ruben Lațcău profită însă de ocazie pentru a-i transmite lui Alfred Simonis că e timpul ca proiectul să treacă de la randări spectaculoase la „munca reală”. 2

Ştiri din Timiș

Săptămâni întregi cu noi restricții de circulație în Timișoara
Noi restricții de circulație intră în vigoare în Timișoara începând de duminică, respectiv luni, pe mai multe străzi din oraș. Măsurile, avizate de Comisia de circulație a Primăriei Timișoara, sunt necesare pentru lucrări la rețelele electrice și de gaze.