Un bărbat de 54 de ani din localitatea Sipet s-a săturat de viaţa amară pe care o ducea în ultima vreme şi s-a sinucis. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost găsit de un vecin în fântâna din curtea gospodăriei victime. Pentru scoaterea cadavrului, pompierii au fost nevoiţi să scoată toată apa din fântână.
O femeie în stare avansată de putrefacție a fost scoasă, luni după-amiază, din Bega în zona localității Sânmihaiu Român din județul Timiș. Anchetatorii presupun că este vorba de un om al străzii cu vârsta cuprinsă între 45 și 55 de ani. Cadavrul nu prezenta urme de violență, iar rezultatul raportului medico-legal va stabili cu exactitate cauza decesului.
Primăria Timişoara a găzduit luni o nouă dezbatere pe tema Masterplanului, a Conceptului general de dezvoltare urbană, una dintre etapele elaborării viitorului Plan Urbanistic General al oraşului. De această dată principala temă de discuţie a fost dezvoltarea economică, iar la întâlnire au fost invitaţi specialişti în urbanism, arhitecţi, reprezentanţi ai mediului universitar şi oameni de afaceri.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 10 noiembrie 2026, în Timișoara?
Marți puteți merge la mai multe expoziții.

România

Eurostat: România, țara în care locuințele au devenit mai accesibile în ultimul deceniu
România a înregistrat cea mai mare scădere din Uniunea Europeană a raportului dintre prețurile locuințelor și veniturile populației în perioada 2015-2025. Indicatorul s-a redus cu 42,8%, în timp ce la nivelul UE a crescut cu 6,8%, arată datele publicate luni de Eurostat.

România

AUR amenință deja noul guvern cu moțiune de cenzură
AUR va încerca să depună o moțiune de cenzură împotriva Guvernului dacă premierul Luca Niculescu își asumă răspunderea în Parlament pentru reforma administrativ-teritorială.

Ştiri din Timiș

Ruben Lațcău despre șantierul de pe 16 Decembrie: „Nu putem lăsa bulevardul încă 10 ani în aceeași stare”
Lucrările de pe Bulevardul 16 Decembrie 1989 au început recent, iar viceprimarul Timișoarei cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, transmite că înțelege nemulțumirile șoferilor, însă spune că drumul nu ar mai fi putut fi lăsat în starea în care este. Șantierul se desfășoară pe etape, iar municipalitatea vrea să închidă până la Crăciun rețelele de utilități de pe tronsonul dintre Piața Maria și Calea Șagului, dacă nu apar probleme majore în subteran.

Ştiri din Timiș

Sărăcia se vede în ghiozdanele și hainele copiilor. Ce își doresc cel mai mult elevii vulnerabili din România
Hainele și încălțămintea noi, ajutorul la teme și posibilitatea de a merge în excursii alături de colegi sunt printre cele mai mari dorințe ale copiilor care provin din familii vulnerabile. O anchetă realizată de Salvați Copiii România, în rândul a aproximativ 700 de copii cu vârste între 7 și 17 ani, scoate la iveală diferențele dureroase dintre elevii care au acces la resurse și cei care se confruntă zilnic cu lipsuri. În acest context, organizația anunță cea de-a 26-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun, eveniment caritabil dedicat sprijinirii accesului egal la educație.

Eveniment

Prins la Săcălaz cu jumătate de kilogram de droguri în mașină. Un bărbat a fost arestat
Jumătate de kilogram de droguri de mare risc, un cântar de precizie și mai multe pungi autosigilante. Asta au găsit polițiștii în mașina unui bărbat de 30 de ani, prins în flagrant la Săcălaz.

Ştiri din Timiș

Noi vești pentru urbanismul din Timișoara. Cine nu mai trebuie să își refacă documentațiile de la zero
După anularea PUG-ului Timișoarei, primăria clarifică situația documentațiilor de urbanism aflate în lucru. Procedurile de autorizare începute înainte de 28 octombrie 2026 pot continua în baza certificatelor de urbanism deja emise, fără ca beneficiarii să solicite documente noi. 2

Ştiri din Timiș

O nouă campanie de „înverzire” a Timișoarei. Mii de copaci și zeci de mii de arbuști și plante
Primăria Timișoara începe o nouă campanie de plantări, cu 3.000 de arbori, 12.500 de arbuști și aproape 230.000 de plante perene și bulboase. Intervențiile vizează în special bulevardele, parcurile și zonele unde au fost amenajate noi locuri de parcare sau locuri de joacă.