Unul dintre cei mai cunoscuți revoluționari din Timișoara, Lorin Fortuna, nu a lăsat să înceapă programul de proiecții pe fațada Rectoratului Politehnicii, manifestare prin care se onorau 22 de ani de la proclamarea municipiului drept primul oraș liber de comunism și a insistat să țină un discurs în fața celor circa 60 de timișoreni prezenţi în Piaţa Victoriei.
Şi programul de lucru al angajaţilor societăţii de salubrizare Retim Ecologic Service se modifică pe perioada sărbătorilor de iarnă. Casieria din Timişoara va fi închisă în zilele de 24 şi 26 decembrie (sâmbătă şi luni), respectiv în 2 ianuarie (luni). Vedeţi cum vor fi colectate deşeurile şi când se va face curăţenie pe străzi.
Noul director interimar al companiei locale de termoficare Colterm Timişoara, Petrică Pampu, a declarat, marţi, că circa 10 la sută dintre angajaţii societăţii îşi vor pierde locurile de muncă în 2012. Scăderea numărului de salariaţi este un rezultat al procesului de modernizare, de automatizare, prin care trece Coltermul, dar şi un efect al scăderii producţiei.
Marţi, miercuri şi joi, adică 20, 21 şi 22 decembrie, Bastionul Cetăţii Timişoara va găzdui mai multe evenimente culturale pentru copii şi adulţi.
Holul mare al Poştei Mari din Timișoara a fost luni, la orele prânzului, cuprins de spiritul sărbătorilor iernii. Conducerea Direcţiei Regionale de Poştă Timişoara a făcut o surpriză clienţilor companiei. Timp de jumătate de oră, cei care au venit să trimită o scrisoare sau o felicitare celor dragi au fost întâmpinaţi cu colinde.
Utile
Vineri, 2 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții și la un festival la Stadionul Dan Păltinișanu, dar și la spectacole de teatru.
România
Fosta deputată PSD Laura Vicol a fost chemată joi la DIICOT, unde procurorii i-au adus la cunoștință că au extins urmărirea penală pe numele său în dosarul Nordis. Anchetatorii o cercetează pentru alte trei infracțiuni. Este vorba despre fals în declarații în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată și complicitate la înșelăciune.
1
Eveniment
Polițiștii din Lugoj și din zona rurală au intensificat controalele pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic. În ultimele zile, oamenii legii au verificat transporturi de material lemnos și au documentat un caz privind tăierea și sustragerea ilegală a unor arbori. Au fost aplicate amenzi, iar mai multe cantități de lemn au fost confiscate.
1
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Există un moment în care orice gospodar realizează că frigiderul vechi nu mai ține pasul cu viața modernă. Alimentele se deteriorează mai repede decât ar trebui, pereții interiori se acoperă de gheață și fiecare deschidere a ușii devine o mică luptă.
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș anunță un protest în Piața Victoriei din Timișoara, în contextul proiectului de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii. Acțiunea este programată vineri, 2 octombrie, de la ora 15:00. Organizatorii îi îndeamnă pe elevi să vină îmbrăcați în negru.
4
Ştiri din Timiș
Traficul din centrul Timișoarei va fi restricționat în weekend pentru „Liberty Maraton 2026”. Măsurile afectează și transportul public, mai multe linii urmând să circule deviat sâmbătă și duminică.
2
Capitală Culturală
Micuța Galerie Brăteanu din centrul Timișoarei s-a impus drept unul dintre cele mai dinamice spații de artă contemporană ale orașului. Începând de duminică, galeria va găzdui expoziția intitulată „Albul termic / iubirea bibelou de porțelan”, un proiect artistic – instalație semnat de artistul vizual Elena Ilash din Cluj-Napoca.
1