Preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, îl invită pe deputatul PDL Ştefan Drăgulescu să se alăture social-democraţilor. Democrat-liberalul a fost remarcat de Bojin după ce s-a abţinut de la votul pentru moţiune de marţi din Parlament.
Fundaţia Student Plus a lansat, în cadrul programului „Academia Seniorilor”, proiectului „I can do IT!”, care constă în cursuri de calculatoare pentru pensionari. Ei vor învăţa să folosească termeni precum Facebook, Twitter, Skype şi download.
„Ce, a venit Dumnezeu?!” Asta a exclamat Maria Grapini, liderul PC Timiş, când a ajuns joi dimineaţa pe Aeroportul Timişoara, unde sosise şi ministrul Transporturilor, Radu Berceanu. Grapini susţine că a fost împiedicată să urce în propria maşină în parcarea de la aeroport şi că oamenii de rând au avut de suferit din cauza protocolului ministrului, care era condus cu alai.
După Misia, Trilok Gurtu şi Christoph Pepe Auer, Ara Dinkjian este al patrulea nume mare care şi-a confirmat prezenţa la ediţia din acest an a Festivalului Plai. El va urca pe scenă cu oud-ul său în seara zilei de sâmbătă, 11 septembrie, la Muzeul Satului Bănăţean.
După o lungă absenţă de pe scena timişoreană, Mircea Baniciu revine în oraşul natal cu un spectacol deosebit. El va concerta alături de Vlady Cnejevici şi Teo Boar.
Ştiri sportive
Cristian Chivu a primit Premiul pentru Merit Sportiv în Italia, în cadrul galei „Sport Civiltà”, organizată la Parma. Antrenorul lui Inter Milano a fost recompensat pentru performanțele sale și pentru valorile promovate prin activitatea sportivă.
Angajari TION
Societatea DRUMURI MUNICIPALE TIMIŞOARA S.A. angajează personal pentru următoarele posturi:
Eveniment
În doar patru ore de controale pe DN 6, polițiștii timișeni au aplicat 118 amenzi, cele mai multe pentru viteză. Cinci șoferi au rămas fără permis, iar alte zece autovehicule au rămas fără certificate de înmatriculare, în urma unei acțiuni desfășurate pentru creșterea siguranței rutiere.
1
România
Familia rămâne cea mai importantă plasă de siguranță pentru români atunci când se confruntă cu probleme financiare sau de sănătate. Aproape nouă din zece persoane spun că ar apela în primul rând la membrii familiei într-o situație de criză, în timp ce prietenii sunt prima opțiune pentru doar 6% dintre respondenți. Datele reies din cea de-a doua ediție a Barometrului Percepției Bunăstării Românilor, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES).
Ştiri din Timiș
DGASPC Timiș lansează o campanie prin care invită oamenii și companiile să ofere cadouri de Crăciun copiilor și vârstnicilor din centrele rezidențiale. Pachetele pot fi livrate până pe 7 decembrie, pentru a aduce bucurie celor aflați în nevoie.
Utile
Marți, 10 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. În data de 3 noiembrie, Continental Anvelope România a avut onoarea de a primi vizita Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, și a Alteței Sale Regale Principele Radu, la fabrica de anvelope din Timișoara.
Dialoguri Sănătoase
Durerea funcționează ca un avertisment esențial prin care corpul ne protejează de posibile pericole. Reprezintă unul dintre cele mai importante semnale de protecție ale organismului. De cele mai multe ori, asociem durerea cu o leziune și considerăm că intensitatea ei reflectă gravitatea problemei, dar nu întotdeauna lucrurile sunt atât de simple.