Începând de vineri, la Cinema City din Iulius Mall Timisoara puteţi urmări, în premieră, filmele „Toy Story 3” şi „The Back-up Plan”, acesta din urmă cu Jennifer Lopez în rolul principal.
Începând de vineri, bănăţenii vor găsi la food court-ul Almondo din Iulius Mall o nouă pizzerie cu bucate tradiţionale italiene: „Bella Italia”, care îşi întâmpină clienţii cu mâncăruri gustoase, de la pizza şi paste până la salate şi dulciuri.
Eveniment cultural inedit la Sinagoga din Cetate. Joi, 24 iunie, Compania D’arte îi aşteaptă pe cei interesaţi la o lansare de carte, un recital de nai şi două expoziţii, toate în aceeaşi seară.
Atenţie dacă aveţi lucruri de rezolvat, vineri, la Primăria Timişoara, mergeţi de dimineaţă. Reprezentanţii instituţiei anunţă că la ora 12.00 se vor închide ghişeele de lucru cu publicul, pentru că se va întrerupe alimentarea cu energie electrică în întreaga clădire.
Măsurile financiare luate de executiv, combătute de Coaliţa Asociaţiilor Femeilor de Afaceri. Reunită de curând, la Râmnicu Vâlcea, organizaţia care reprezintă femeile de afaceri din România a decis să redacteze un protest care urmează să fie trimis pe adresa Guvernului Boc, am declarat Maria Grapini, preşedinte al Asociaţiei Femeilor de Afaceri din România, joi, la Timişoara.

Ştiri sportive

Cristi Chivu, distins cu „Premiul pentru Merit Sportiv” în Italia
Cristian Chivu a primit Premiul pentru Merit Sportiv în Italia, în cadrul galei „Sport Civiltà”, organizată la Parma. Antrenorul lui Inter Milano a fost recompensat pentru performanțele sale și pentru valorile promovate prin activitatea sportivă.

Angajari TION

Societatea DRUMURI MUNICIPALE TIMIŞOARA S.A. angajează personal
Societatea DRUMURI MUNICIPALE TIMIŞOARA S.A. angajează personal pentru următoarele posturi:

Eveniment

Peste o sută de amenzi în doar patru ore pe DN 6, după o acțiune a polițiștilor timișeni
În doar patru ore de controale pe DN 6, polițiștii timișeni au aplicat 118 amenzi, cele mai multe pentru viteză. Cinci șoferi au rămas fără permis, iar alte zece autovehicule au rămas fără certificate de înmatriculare, în urma unei acțiuni desfășurate pentru creșterea siguranței rutiere. 1

România

Familia, principalul sprijin al românilor în momentele dificile. Doar 6% ar apela la prieteni când au probleme
Familia rămâne cea mai importantă plasă de siguranță pentru români atunci când se confruntă cu probleme financiare sau de sănătate. Aproape nouă din zece persoane spun că ar apela în primul rând la membrii familiei într-o situație de criză, în timp ce prietenii sunt prima opțiune pentru doar 6% dintre respondenți. Datele reies din cea de-a doua ediție a Barometrului Percepției Bunăstării Românilor, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES).

Ştiri din Timiș

„Adoptă” un suflet de Crăciun! Timișorenii, invitați să dăruiască bucurie copiilor și vârstnicilor din centrele rezidențiale
DGASPC Timiș lansează o campanie prin care invită oamenii și companiile să ofere cadouri de Crăciun copiilor și vârstnicilor din centrele rezidențiale. Pachetele pot fi livrate până pe 7 decembrie, pentru a aduce bucurie celor aflați în nevoie.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 10 noiembrie
Marți, 10 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Ştiri din Timiș

Principesa Margareta a vizitat fabrica de anvelope Continental din Timișoara
ADVERTORIAL. În data de 3 noiembrie, Continental Anvelope România a avut onoarea de a primi vizita Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, și a Alteței Sale Regale Principele Radu, la fabrica de anvelope din Timișoara.

Dialoguri Sănătoase

Când durerea nu spune toată povestea: ce trebuie să știm despre mecanismele durerii?
Durerea funcționează ca un avertisment esențial prin care corpul ne protejează de posibile pericole. Reprezintă unul dintre cele mai importante semnale de protecție ale organismului. De cele mai multe ori, asociem durerea cu o leziune și considerăm că intensitatea ei reflectă gravitatea problemei, dar nu întotdeauna lucrurile sunt atât de simple.