Meteorologii au emis o atenţionare cod galben care vizează fenomene de instabilitate atmosferică în Moldova, Maramureş şi zona Carpaţilor Orientali, valabilă marţi, între orele 7.30 şi 21.00.
Un tânăr de 26 de ani a fost găsit spânzurat, în noaptea de luni spre marţi, în apartamentul său de pe strada Ripensia din Timişoara. Deşi nu a lăsat niciun bilet de adio în urma sa, apropiaţii tânărului spun că acesta a suferit o decepţie în dragoste, după ce fosta sa iubită l-a anunţat că se va căsători în curând cu un alt bărbat.
Festivalul gastronomic al bănăţenilor se mută în toamnă. Conducerea Camerei de Comerţ Timişoara a decis să amâne pentru începutul toamnei, în perioada 17-19 septembrie, festivalul gastronomic „Pita de Banat”.
Au început antrenamentele în Austria. După un drum de câteva ore, efectuat cu autocarul, fotbaliştii de la Poli Timişoara au ajuns, luni după-masă, în Flachau locul unde are loc cantonamentul.
La Timişoara, preţul energiei termice facturată populaţiei s-ar putea majora la 252 de lei pe gigacalorie dacă aleşii locali vor fi de acord cu ceea ce propune conducerea primăriei. Viceprimarul Sorin Grindeanu vrea o lege prin care companiile de tipul Colterm să beneficieze de gaz din producţia internă, mult mai ieftin decât cel de import, spune edilul.
Poate un copil cu astm să facă sport? Ce se întâmplă atunci când apar tusea și lipsa de aer la efort
Copiii diagnosticați cu astm nu trebuie să fie excluși automat de la activitățile sportive. Dimpotrivă, unul dintre obiectivele tratamentului este ca boala să nu limiteze activitatea fizică, explică specialiștii de la Asociația Română de Educație în Alergii (AREA).
Comunitatea academică din Timișoara este în doliu după ce prof. univ. dr. ing. habil. dr. ec. Titus Slavici, personalitate marcantă a Universității „Ioan Slavici” din Timișoara și unul dintre oamenii care au avut un rol important în dezvoltarea instituției, a murit.
Sâmbătă puteți merge la tururi ghidate la Turnul de Apă sau la un show de auto tuning.
David Popovici a câștigat aurul în proba de 200 m liber la Campionatul European de Natație de la Paris, cu timpul de 1:44,15, după ce cu două zile înainte se impusese și la 100 m liber.
1
Recomandarea de film din această săptămână este „The End of Oak Street”, care îi aduce pe Anne Hathaway și Ewan McGregor în prim-plan într-o poveste SF în care o familie obișnuită se trezește, peste noapte, într-un trecut îndepărtat, înconjurată de dinozauri și nevoită să găsească o cale de întoarcere acasă.
Centrul de Proiecte lansează, împreună cu Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara, o nouă ediție a programului „Școli creative”. În premieră, proiectele se vor desfășura pe parcursul a doi ani calendaristici și al unui an școlar complet, cu un buget total de un milion de lei.
Timișorenii de toate vârstele sunt invitați să intre în competiție la UNITED Street Football x MONS, un eveniment sportiv cu participare gratuită, organizat în cadrul Timișoara Playground Festival. Competițiile se adresează copiilor de la 7 ani, adolescenților, studenților, adulților și seniorilor.
Primăria Timișoara a relansat licitația pentru creșa de pe strada Cocea, abandonată după ce constructorul inițial a executat doar 30% din lucrări. Noua investiție este estimată la 7,3 milioane de lei, fără TVA.
2