Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a organizat în weekend la Timişoara Adunarea Generală a Organizaţiilor Studenţeşti din România. Cu această ocazie, membrii ANOSR au discutat obiectivele alianţei pentru anul următor şi au ales un nou preşedinte.
Un tramvai care circula pe linia 4 a deraiat, luni, în jurul prânzului, la Timişoara, în zona Cetăţii, chiar înainte de Calea Torontalului. Din fericire, niciunul dintre pasageri nu a fost rănit, dar circulaţia tramvaielor a fost blocată preţ de mai multe ore în zonă.
Trei zile de muzică electronică în aer liber, distracţie şi o paradă a camioanelor – toate în cadrul unei noi ediţii a festivalului House Parade, care va avea loc la Timişoara, în perioada 30 iulie – 1 august.
După câteva luni de meciuri şi patru finale regionale, duminică, la Mamaia, au fost desemnaţi câştigătorii turneului de fotbal „Din spatele blocului în faţa tribunelor”, dedicat tinerilor pasionaţi de fotbal, cu vârste între 14 şi 18 ani.
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a anunţat că rămâne în vigoare restricţionarea circulaţiei pe podul peste râul Semiţa, Jamu Mare, pe DN 57 km 188+363, pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12,5 tone, ca urmare a cedării rampelor podului şi surpării racordului dintre pod şi drumul naţional.

Ştiri din Timiș

„Cel mai frumos și mai modern stadion din România” se construiește la Timișoara. Cel puțin așa spune Simonis
Cel mai modern și mai frumos stadion din România va fi construit la Timișoara, după cum îl descrie președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Acesta a prezentat noile randări ale viitoarei arene „Dan Păltinișanu” și a anunțat că proiectul se apropie de etapa obținerii autorizației de construire. Până să devină realitate, stadionul mai are însă de trecut niște hopuri.

Turism

FOTO. Capitala europeană unde liniștea face parte din vacanță. Orașul Tallinn, desemnat cea mai relaxantă destinație urbană din Europa
Pentru o vacanță relaxantă nu trebuie neapărat să alegi o plajă izolată sau o cabană în mijlocul naturii. Un oraș european cu străzi medievale, parcuri, promenadă și un nivel redus de zgomot a fost desemnat cea mai relaxantă destinație urbană din Europa în 2026.

Ştiri din Timiș

Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Ce rol au îngerii în viața oamenilor și de ce fiecare are unul păzitor
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt sărbătoriți în 8 noiembrie de Biserica Ortodoxă, iar această zi este un prilej de reflecție asupra rolului îngerilor în viața creștinilor. Potrivit învățăturii bisericești, aceștia sunt vestitori ai voinței lui Dumnezeu, ocrotitori și călăuze ale oamenilor pe drumul binelui și al mântuirii. Preotul iconom-stavrofor Horia Țâru explică semnificația cinstirii cetelor îngerești și legătura dintre oameni și îngerii lor păzitori.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 8 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică, 8 noiembrie, puteți merge la teatru, operă, concerte, competiții și proiecții de film. Programul zilei include și ultima zi a Timișoara Football Film Festival, cu documentare despre fotbal și întâlniri cu invitați.

Mapamond

Cinci oameni au fost uciși și zece răniți într-un atac armat în centrul Cracoviei. Agresorul a fost prins
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece au fost rănite într-un atac armat care a avut loc sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, Polonia. Atacatorul a fost prins de polițiști în timp ce încerca să fugă. 1

Eveniment

Accident într-o intersecție din Timișoara. O femeie a fost rănită
O femeie de 50 de ani a fost rănită într-un accident rutier produs sâmbătă, 7 noiembrie, în jurul orei 15:10, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Iepurelui din Timișoara.

Mapamond

Cuprul, la mare căutare în Franța. Șase români, acuzați că au furat 500 de kilometri de cabluri din parcuri fotovoltaice
Șase cetățeni români, cu vârste între 19 și 45 de ani, au fost puși sub acuzare în Franța, fiind suspectați că au furat peste 500 de kilometri de cabluri din cupru din parcuri fotovoltaice, potrivit Mediafax, care citează Le Figaro. Anchetatorii au identificat cel puțin 13 furturi în șase departamente din sud-vestul țării, iar prejudiciul este estimat la peste un milion de euro. 1

Mapamond

UE ar putea amenda TikTok pentru efectele algoritmului asupra sănătății mintale a utilizatorilor
Comisia Europeană (CE) consideră, în urma unei evaluări preliminare, că TikTok încalcă legislația Uniunii Europene prin modul în care recomandă conținut utilizatorilor. Algoritmul platformei îi poate expune în mod repetat la videoclipuri despre tristețe, izolare sau imagine corporală, cu posibile efecte asupra sănătății mintale, transmite Agerpres, citând DPA. 2