Ţările ca România profită de principiul liberei circulaţii pentru a se debarsa de populaţiile pe care nu le mai vor şi trebuie constrânse să respecte şi să aplice dreptul european, susţine Gérard Caudron, primarul unei localităţi din nordul Franţei, Villeneuve-d Ascq, referindu-se la romi.
Un soldat a murit luni, luptând împotriva incendiului din jurul centrului nuclear de la Sarov, unde sunt fabricate arme nucleare, la 500 de kilometri est de Moscova, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, citat de agenţia Interfax, relatează AFP.
Cel puţin trei plângeri pentru corupţie au fost depuse împotriva prinţesei moştenitoare a Suediei, Victoria, în cadrul unui scandal privind cadouri pe care ea şi soţul ei, prinţul Daniel, le-au acceptat în urma căsătoriei, la 19 iunie, a anunţat luni presa suedeză, citată de AFP.