Preşedintele lui Poli, Marian Iancu, rămâne în continuare un perpetuum mobile de declaraţii care mai de care mai interesante. El a anunţat miercuri seara, la o emisiune televizată, că de fapt Costel Pantilimon a fost achiziţionat încă din vară de Manchester City. Toată lumea ştia că portarul ce aparţinea de Poli Timişoara fusese doar împrumutat la Manchester City, englezii beneficiind de opţiunea de achiziţionare definitivă a tânărului jucător.
Ger afară, ger în apartamente. Aceasta este situaţia a trei familii din Timişoara, care de trei ani au rămas fără caldură. Motivul îl reprezintă disputa dintre acestea şi proprietarul de la parter, care a tăiat conductele de apă caldă, rece şi de căldură.
Accident în lanț la intersecția străzii Lalelelor cu Mătăsarilor din Timișoara, miercuri seara. În urma impactului trei autoturisme au fost grav avariate, iar o fetiță de 4 ani a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.
Trei administratori ai unei societăți comerciale din Timiș, cu activitate în domeniul cerealelor, au prejudiciat statul cu peste 7.500.000 de lei. La finalizarea cercetărilor, polițiștii de investigare a fraudelor au înaintat dosarul penal, întocmit celor trei, Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Voleibaliştii timişoreni rămân cu un singur punct în clasament şi după duelul contra formaţiei VCM LPS Piatra Neamţ. Miercuri după-amiaza, Universitatea a cedat cu 1-3 disputa de pe teren propriu, după o partidă desfăşurată după acelaşi scenariu ca şi ultimele confruntări de acasă.
Mapamond
Generația care a crescut cu serialele pentru adolescenți ale anilor ’90 își ia rămas-bun de la unul dintre personajele memorabile ale televiziunii. Dennis Haskins, actorul care l-a interpretat pe directorul Richard Belding în celebrul serial „Salvați de clopoțel” („Saved by the Bell”), a murit la vârsta de 75 de ani.
Ştiri din Timiș
Un univers tropical, plin de culoare și viață, îi așteaptă pe timișoreni, începând din acest weekend, la Iulius Town. În perioada 2–11 octombrie 2026, în Atrium, va avea loc Expoziția Educativă de broscuțe și fluturi vii, organizată de Tarrantera.
România
Președintele Nicușor Dan le cere partidelor parlamentare să depășească blocajul politic și susține că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție pentru România. Declarația a fost făcută marți, cu o zi înaintea votului din Parlament asupra programului de guvernare și a listei Cabinetului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan, relatează Agerpres.
2
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, marți după-amiază, pe strada Cometei din Moșnița Nouă, unde o anexă gospodărească și cinci autoturisme au fost cuprinse de flăcări. O femeie a suferit un atac de panică și a fost evaluată medical la fața locului.
Ştiri din Timiș
Banca pentru Alimente Timișoara marchează șase ani de activitate chiar pe 29 septembrie, de Ziua Internațională de Conștientizare a Pierderilor și Risipei Alimentare. În acest timp, peste 4.200 de tone de alimente au fost recuperate și redirecționate către persoane aflate în nevoie, în timp ce rețeaua organizației a ajuns la peste 100 de parteneri sociali din patru județe.
1
Târgul Imobiliar
Săptămâna aceasta, la Târgul Imobiliar desfășurat în weekendul 3-4 octombrie la Iulius Congress Hall, ansamblul rezidențial ADK Private Village vine cu o perspectivă pragmatică pentru cumpărătorii care analizează piața imobiliară din Timișoara: spațiul și intimitatea unei case private la un buget similar cu cel al unui apartament cu 3 camere.
Târgul Imobiliar
LANDMARK Imobiliare prezintă Maiere Estate IV, un proiect rezidențial construit în jurul unei idei simple: locuința de astăzi trebuie să fie confortabilă, eficientă și pregătită pentru ceea ce urmează. Maiere Estate IV continuă experiența acumulată prin proiectele rezidențiale dezvoltate anterior, păstrând aceeași preocupare pentru calitatea locuirii, dar ducând mai departe conceptul Green & Smart prin folosirea materialelor sustenabile și prin crearea unor locuințe concepute să utilizeze resurse regenerabile și să contribuie la reducerea amprentei de carbon a fiecărui locatar.