Aşteptarea s-a încheiat! Timiş Rally demarează în trombă vineri, la ora 16, cu o superspecială spectaculoasă în centrul Timişoarei. Timp de două zile, cei mai buni piloţi români şi omologii lor din Ungaria vor conduce bolizi de sute de cai putere pe drumurile judeţului.
Cerşetorii cu coroană ai lui Roman Tolici s-au instalat de joi într-un spaţiu destinat eminamente business-ului, în Timişoara. Expoziţia realizată de Jecza Gallery la City Business Centre, reunind lucrările a 11 artişti români în vogă, s-a deschis în prezenţa a zeci de privitori incitaţi de tema monumentalităţii şi de ineditul proiectului artistic.
Poli Timişoara va susţine sâmbătă dimineaţa partida de campionat contând pentru seria a doua a Ligii B, adversari fiind cei de la Luceafărul Oradea. Meciul va avea loc de la ora 11 şi va conta pentru etapa a 24-a. Fanii alb-violeţi pot procura biletele pentru joc pot fi de la locurile deja cunoscute. Preţurile au rămas aceleaşi cu cele de la întâlnirile precedente de pe „Dan Păltinişanu”.
Rândurile echipei aflate la dispoziţia lui Vali Veclea se subţiază pe zi ce trece. Ultimul care lasă Timişoara se pare că este canadianul Tosaint Ricketts! El a părăsit antrenamentul lui Poli după o discuţie purtată cu conducerea administrativă a echipei.
Primarul Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, a decis să nu mai candideze pentru al cincilea mandat în fruntea administraţiei municipale. Candidatul pentru funcţia de primar al Timişoarei, din partea PNŢCD, va fi Adrian Orza.
România
România a înregistrat cea mai mare scădere din Uniunea Europeană a raportului dintre prețurile locuințelor și veniturile populației în perioada 2015-2025. Indicatorul s-a redus cu 42,8%, în timp ce la nivelul UE a crescut cu 6,8%, arată datele publicate luni de Eurostat.
România
AUR va încerca să depună o moțiune de cenzură împotriva Guvernului dacă premierul Luca Niculescu își asumă răspunderea în Parlament pentru reforma administrativ-teritorială.
Ştiri din Timiș
Lucrările de pe Bulevardul 16 Decembrie 1989 au început recent, iar viceprimarul Timișoarei cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, transmite că înțelege nemulțumirile șoferilor, însă spune că drumul nu ar mai fi putut fi lăsat în starea în care este. Șantierul se desfășoară pe etape, iar municipalitatea vrea să închidă până la Crăciun rețelele de utilități de pe tronsonul dintre Piața Maria și Calea Șagului, dacă nu apar probleme majore în subteran.
Ştiri din Timiș
Hainele și încălțămintea noi, ajutorul la teme și posibilitatea de a merge în excursii alături de colegi sunt printre cele mai mari dorințe ale copiilor care provin din familii vulnerabile. O anchetă realizată de Salvați Copiii România, în rândul a aproximativ 700 de copii cu vârste între 7 și 17 ani, scoate la iveală diferențele dureroase dintre elevii care au acces la resurse și cei care se confruntă zilnic cu lipsuri. În acest context, organizația anunță cea de-a 26-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun, eveniment caritabil dedicat sprijinirii accesului egal la educație.
Eveniment
Jumătate de kilogram de droguri de mare risc, un cântar de precizie și mai multe pungi autosigilante. Asta au găsit polițiștii în mașina unui bărbat de 30 de ani, prins în flagrant la Săcălaz.
Ştiri din Timiș
După anularea PUG-ului Timișoarei, primăria clarifică situația documentațiilor de urbanism aflate în lucru. Procedurile de autorizare începute înainte de 28 octombrie 2026 pot continua în baza certificatelor de urbanism deja emise, fără ca beneficiarii să solicite documente noi.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara începe o nouă campanie de plantări, cu 3.000 de arbori, 12.500 de arbuști și aproape 230.000 de plante perene și bulboase. Intervențiile vizează în special bulevardele, parcurile și zonele unde au fost amenajate noi locuri de parcare sau locuri de joacă.