Pecica - Grav accident de circulaţie în
această după amiază, pe drumul ce
leagă Pecica de Nădlac. Un bărbat de 33 de
ani, din Bucureşti a decedat pe loc în timp ce
soţia acestuia şi încă un pasager
a fost grav răniţi, după ce maşina
în care se aflau cei trei a intrat într-un
trailer încărcat cu autoturisme.
VIDEO
Arad - Vasile Ciceac, primarul de Nădlac, a
anunţat că a depus vineri nu mai puţin de
trei proiecte de finanţare transfrontalieră la
Budapesta în parteneriat cu trei localităţi
siutate în vecinătatea frontierei.
Arad - La Grupul Şcolar „Jozef Gregor Tajovsky” din Nădlac, a avut loc, ieri, o manifestare dedicată Zilei Unirii.
NADLAC - Peste 29.000 de români şi străini au intrat sâmbătă şi duminică în România, prin PTF-urile arădene. Doar la Nădlac, au fost întregistrate 25.000 de intrări în ţară în aceste două zile. VIDEO
Ştiri din Timiș
Șoferii și pasagerii din vestul țării pot avea costuri mari la telefon, fără să treacă granița: în apropierea frontierei cu Serbia, telefoanele se pot conecta automat la rețele sârbești, fenomen cunoscut ca „roaming involuntar”. DRDP Timișoara montează panouri de avertizare pe DN-urile din zonă.
Lugoj
Publicul lugojean este invitat marți, 24 februarie, de la ora 18, la un eveniment cultural dedicat tradițiilor românești și sărbătorii Dragobetelui.
Ştiri din Timiș
Ministrul Muncii, Petre Florin Manole, a anunțat eliminarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) de 10% din indemnizația pentru creșterea copilului, măsură pe care o consideră „o reparație necesară, nu un privilegiu”.
România
Episcopul romano-catolic de Iași, Iosif Păuleț, este cercetat pentru nedenunțare, fiind acuzat că a știut despre abuzul sexual comis de un preot asupra unei minore fără a anunța autoritățile. Preotul a fost condamnat la patru ani de închisoare, iar recent instanța a decis eliberarea sa condiționată, decizie contestată de procurori.
Utile
Miercuri, 4 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Mapamond
O ambarcațiune cu migranți care se îndrepta dinspre Turcia spre insula Chios s-a ciocnit cu o navă a Pazei de Coastă elene, după ce ar fi încercat să scape de urmărire. În urma impactului, 15 persoane și-au pierdut viața, iar 25 au fost rănite, inclusiv copii și doi ofițeri. Operațiunile de căutare și salvare au continuat, numărul exact al persoanelor aflate la bord nefiind cunoscut.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Ştiri din Timiș
COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT VERDE – PISTĂ DE BICICLETE ÎN COMUNA DUMBRĂVIȚA", propus a fi amplasat în comuna Dumbrăvița, pe străzile Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Franyo Zoltan, Praga, București, Dâmbovița, Ion Creangă, jud. Timiș, identificat prin CF-urile cu nr. 412512, nr. 412513, nr. 411775, nr. 411663, nr. 410213, nr. 407841