Anul 2013 a fost unul bun pentru industria muzicală. Am avut parte de o serie de formații și artiști care și-au făcut debutul cu melodii și albume ce au stat pe primele locuri din topurile de specialitate săptămâni la rând, dar și reveniri în forță ale unor artiști consacrați. Așa că, la final de an, chiar înainte de a vă stabili playlist-ul pentru petrecerea de Revelion, tion.ro vă arată care au fost cele mai populare melodii în 2013, din toate genurile, clasate în funcție de vânzări, numărul descărcărilor de pe siteurile de specialitate și popularitatea înregistrată la posturile de radio.
Epifania – corala bărbătească a protopopiatelor reunite din Eparhia Timişoara, a lansat un CD de colinde, la Biserica din Sinaia. Corul este alcătuit din preoţi, diaconi, cântăreţi bisericeşti, profesori de religie şi artişti lirici, peste 20 de componenţi.
Nu ai planuri pentru Crăciun? Dacă nu mergi la schi sau în vacanţă peste hotare, atunci trebuie să şti că şi la Timişoara distracţia va fi în toi. Clubul Bunker organizează nu unul, ci două party-uri de Crăciun, în 24 şi 25 decembrie.
Filarmonica din Timișoara își convinge publicul că e păcat să lași să treacă o zi fără muzică: în această săptămănă, de marți până duminică, instituția propune, seară de seară, un program muzical.
După ce, anul trecut, au lansat împreună piesa Nitro, MikeF (cunoscut în trecut sub numele de Fratziman) şi Gaben de la Persona au reluat colaborarea. A ieşit piesa „Like a rockstar", o melodie de vară, light, cu un mesaj pozitiv.
Ştiri din Timiș
Construcția Centrului de Arși Grav din Timișoara este gata, anunță ministrul Sănătății Alexandru Rogobete. Clădirea nu poate primi încă pacienți: urmează dotarea cu echipamente, instalarea lor și testarea fluxurilor medicale înainte de deschidere.
Sănătate
Medicii de la Spitalul Clinic CFR Timișoara vorbesc despre operația pentru glanda tiroidă, cea mai frecventă intervenție în chirurgia endocrină, care se recomandă în funcție de mai mulți factori.
Sănătate
Medicii de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara vorbesc despre hemoglobina glicozilata, o analiză importantă pentru diagnosticarea și monitorizarea diabetului.
Turism
La început de februarie, capitala francofonă a Canadei devine, pentru a 72‑a oară, scena uneia dintre cele mai spectaculoase sărbători de iarnă din emisfera nordică: Carnavalul de iarnă de la Québec.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la proiecții și la spectacole.
Ştiri din Timiș
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
1