Pentru o se seară, cu ajutorul muzicii, Timișoara va căpăta iz spaniol. O trupă de artiști locali, dar care s-au făcut remarcați în toată lumea, se vor folosi de instrumentele lor pentru a aduce cultura spaniolă mai aproape de orașul de pe Bega.
Pasionații sunetului de chitară clasică au parte de un Medalion Isaac Albeniz, susținut la Timișoara de muzicianul italian Marco Pistillo. Evenimentul se desfășoară în cadrul stagiunii Filarmonicii Banatul.
Ana Aguado, o tânără organistă din Spania, va susține, la Timișoara, cel de-al patrulea concert în cadrul festivalului Timorgelfest 2013. Iubitorii muzicii de orgă vor putea asculta în primă audiție în România lucrări spaniole și franceze.
Eveniment
Accident grav provocat între un tir și un autoturism, într-o localitate din Arad. Două persoane au rămas încarcerate. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers.
Mapamond
O decizie a justiției indiene a provocat indignare, după ce unui adolescent care a ucis doi oameni în timp ce conducea beat un Porsche a scăpat doar cu muncă în folosul comunității și cu obligația de a scrie un eseu privind siguranța rutieră, relatează CNN.
Eveniment
Jandarmii au restituit unei femei din Timișoara portofelul pierdut, în care avea aproape toată pensia.
Ştiri din Timiș
La sfârșitul acestei săptămâni, autoritățile din România, Serbia și Ungaria se vor reuni la punctul de trecere al frontierei între Beba Veche (România) - Kübekháza (Ungaria) și Rabe (Serbia), la punctul Triplex Confinium. Astfel, vor sărbători cooperarea transfrontalieră în cadrul Euroregiunii Dunăre-Criș-Mureș-Tisa. Evenimentul are loc anual.
Ştiri din Timiș
După declarațiile făcute în urmă cu o zi de medicul Olimpia Oprea, fost director al Spitalului Municipal din Timișoara în perioada 2016 – 2020, care a spus că le-a facilitat accesul la diverse investigații membrilor familiei Cârpaci, primarul Dominic Fritz a decis să trimită Corpul de Control într-o inspecție.
4
Sănătate
Covid-19 și rujeola sunt principalele patologii cu care s-au confruntat copiii internați la Spitalul „Louis Țurcanu” anul trecut. Pentru a combate infecțiile nosocomiale, managementul a decis să acceseze fonduri prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru achiziția mai multor echipamente și tehnologii.
Ştiri din Timiș
Turul ciclist Timișoara-Szeged ajunge la a treia ediție anul acesta. Astfel, în 25 și 26 mai, Asociaţia Bastion-Varbastya şi Clubul Velocitas organizează a treia ediție a turului ciclist „Bartok”, pe ruta Timişoara (România) - Szeged (Ungaria). Iubitorii de ciclism sunt invitați să pedaleze peste 240 de kilometri.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara va depune pe Programul Regional Vest cereri de finanțare pentru lucrările de reabilitare energetică a blocurilor din zona Dacia. Asociațiile de proprietari care doresc să le fie reabilitat blocul trebuie să depună până pe 30 iunie documentele necesare.
1