Actorul Eugen Moțățeanu reintră în rolul lui Bachus pentru a da cep butoaielor la o nouă ediție a Festivalului Vinului la Timișoara. Evenimentul se va desfășura în perioada 18 -20 octombrie 2013 și va aduce pe scena de la stadionul Dan Păltinișanu, alături de cei mai faimoși soliști de muzică populară din Banat, un Big Band, un grup de dans, trupe de rock, dance și muzică ușoară.
Se încinge hora, în acest sfârşit de săptămână, în Parcul Rozelor din Timişoara. Amatorii de muzică populară sunt aşteptaţi la Ruga Timişoarei. Printre cei care vor urca pe scenă pentru a întreţine atmosfera se numără şi nepoata în vârstă de 9 ani a secretarului primăriei, Ioan Cojocari.
Nume sonore ale cantecului popular romanesc vor intregi concursul tinerilor interpreti ce se vor intrece la traditionalul festival de interpretare de la Chisoda, Iosif-Sivu si Cosmin Golban.
Seria festivalurilor organizate în satul Covaci din apropierea Timişoarei continuă. În această duminică, în satul din comuna Sânandrei va fi organizată prima ediţie a Festivalului de Muzică Populară „Am o fată ca o zână”. Intrarea este liberă.
Câteva mii de persoane au luat parte duminică la Festivalul Vânătorilor, cel mai important eveniment de acest gen din ţară, desfăşurat la Timişoara. Reprezentaţii celor două grupe de vânătoare ale Clubului Lugoj din cadrul AJVPS Timiş au cucerit juriul cu aromele din ceaun.
Eveniment
Băiatul de 13 ani rănit grav în urmă cu o săptămână, după ce o poartă de fotbal a căzut peste el pe un teren din Cenad, a murit la spital. Copilul fusese transportat în stare gravă la Timișoara, după accidentul petrecut pe 14 martie.
1
Eveniment
O femeie de 72 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină, sâmbătă, în localitatea Coșava, pe DN 68A. Accidentul s-a produs în jurul orei 13:20, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili exact cum s-a produs incidentul.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează campania „Educația deschide uși - Paștele aduce speranță”, prin care timișorenii pot dona rechizite, cărți, materiale educaționale, produse de igienă și dulciuri pentru 50 de copii din medii vulnerabile.
Mapamond
Utilizarea intensă a rețelelor de socializare ar putea afecta negativ starea de bine a tinerilor, în special a fetelor, potrivit celui mai recent World Happiness Report, publicat cu ocazia Ziua Internațională a Fericirii, citat de Reuters și Agerpres. Același raport include și clasamentul global al fericirii, unde România a urcat o poziție față de anul trecut, într-un top care analizează peste 140 de țări.
1
Ştiri din Timiș
Noua bază sportivă „Vasile Deheleanu” din cartierul Mehala a fost inaugurată sâmbătă, în prezența a mii de timișoreni, iar terenurile au fost pline încă de dimineață de copii veniți la turneele organizate cu această ocazie. Evenimentele continuă pe tot parcursul weekendului, cu competiții, concursuri și meciuri demonstrative.
2
Ştiri din Timiș
Semnele problemelor cu inima sunt adesea ignorate, iar mulți oameni ajung la medic abia când situația devine îngrijorătoare, deși prevenția și controalele regulate pot face diferența. Despre semnele care nu trebuie ignorate, obiceiurile care afectează inima și ce înseamnă prevenția se va discuta în episodul 3 al podcastului „În Context cu Anca Pavel Bucșa”, care o are invitată pe drd. Andreea Ember, medic primar cardiolog.
Sănătate
În fiecare an, data de 21 martie marchează Ziua Mondială a Sindromului Down, o inițiativă dedicată informării și conștientizării cu privire la această afecțiune genetică. La Spitalul Municipal Timișoara, viitorii părinți pot face gratuit, printr-un program național, analize și investigații care ajută la depistarea anomaliilor cromozomiale.