Insistenţa cu care MRU vorbeşte despre unificarea tuturor forţelor de dreapta de pe scena politică românească nu cred că ar trebui să-i atragă cine ştie ce reproşuri, chiar dacă vorbeşte despre ceva sublim care lipseşte cu desăvârşire. Deasemenea, nu putem să-l acuzăm fiindcă ar vrea ca unificarea să se facă în jurul embrionului său propriu şi personal, respectiv Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr, este firesc să vrea omul să devină numărul unu. Este, însă, demersul său unul sincer, sau nu face decât să adune tot ce poate, pentru a-i încropi lui Traian Băsescu o oaste de strânsură, conform planului dinainte stabilit ?
Apropierea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie aduce la Timișoara, în acest weekend, mai multe nume sonore ale politicii de la București, cum ar fi fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu sau fostul ministru al Educației Daniel Funeriu.
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a ţinut, luni după-amiază, la Casa Adam Muller Guttenbrunn, în faţa a circa 250 de timişoreni, un discurs pasional în care i-a atacat pe cei care sunt acum la conducere, dar şi pe traseiştii politici, principalii responsabili pentru demiterea sa din fruntea Guvernului. În primele rânduri se aflau doi foşti parlamentari PDL: Gheorghe David şi Marius Dugulescu.
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a sosit, luni, la Timişoara, unde a semnat un protocol de asociere între Iniţiativa de Centru-Dreapta, pe care o conduce, şi Societatea Timişoara şi va participa, luni seara, la o „promenadă civică” prin centrul municipiului pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de actuala situaţie din România.
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, unul din fondatorii Inițiativei de Centru-Dreapta va veni, luni, la Timişoara, unde se va întâlni cu membrii Societăţii Timişoara şi ai mai multor ONG-uri, dar va participa şi la „promenada”, de această dată autorizată, din Piaţa Operei.
Utile
Marți, 14 mai, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații de drumuri și semnalizări rutiere.
Mapamond
Douăsprezece persoane au fost ucise şi cel puţin 60 au fost rănite când un panou publicitar s-a prăbuşit luni din cauza unei puternice furtuni la Mumbai, potrivit AGERPRES.
Dialoguri Sănătoase
Este primăvară, iar oferta bogată din piețe ne poate ajuta la o „cură de detoxifiere” ori să mai dăm jos din kilogramele acumulate de Paști. Au fost multe bunătăți pe masa festivă, dar organismul se poate resimți de la efortul pe care l-a depus pentru procesarea acestora. bunătăți. Totuși, este sezonul în care putem profita din plin de crudități, fructe și legume. Iar aceeași mentalitate e de preferat s-o insuflăm și copiilor!
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe spectacole de teatru. Încep și Zilele studenților Timișoarei.
Capitală Culturală
A 19-a ediție a Festivalului Muzicii de Cameră, organizat de Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara invită iubitorii de artă în sânul centrului universitar, pentru reprezentanții de excepție și evenimente culturale. Manifestările au loc în trei locații-cheie din oraș.
Ştiri din Timiș
RETIM a fost amendată de Poliția Locală Timișoara din cauza faptului că nu au fost colectate pubelele din anumite zone ale orașului. Au fost nu mai puțin de 55 de amenzi, în valoare totală de 137.000 de lei. Problemele au început încă din urmă cu două săptămâni, de când o parte a angajaților a decis să nu mai iasă pe trasee.
4
Capitală Culturală
Concertul ce va avea loc vineri, 17 mai, la Sala Capitol, de la ora 19, va fi unul deosebit. Două instituții muzicale de cultură din vestul țării își unesc forțele artistice în cadrul celui mai amplu eveniment din cadrul Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”.
Ştiri din Timiș
Lupta politică și campania electorală îi determină pe aleși să nu mai țină cont de politețe. În ședința comisiilor reunite ale Consiliului Județean Timiș, care a avut loc luni, în sistem videocoferință, consilierii județeni s-au contrazis, iar cele mai dure replici le-au schimbat Nicu Bădina de la PSD și Alexandru Proteasa de la PNL.
4