Juniorul Patrick Pascotă a reuşit să câştige o nouă cursă. De această dată a concurat în cursa de la Arad din Campionatul Naţional de Motociclism, la clasa 50 de centimetri cubi.
Cunoscutul motociclist Ionel Pascotă a debutat excelent în Campionatul European de Est. Prima etapă a avut loc sâmbătă, 18 aprilie 2015, pe circuitul de la Serres (Grecia), iar giroceanul a ocupat primul loc la clasa la care a participat.
Vlad Neaga este un sportiv care a făcut cinste Timişului şi cu siguranţă va face acest lucru în continuare. Tânărul motociclist are de gând să participe la campionate mai puternice, care să-i pună la încercare aptitudinile. Dar pentru asta are nevoie de susținere.
Timişeanul Vlad Neaga, care activează în concursurile de motociclism, a fost premiat pentru succesele obţinute în competiţiile balcanice. El a urcat de două ori pe podium la ceremonia desfăşurată la Belgrad.
În acest sfârşit de săptămână va avea loc una dintre cele mai importante etape din Campionatul Judeţean de Automobilism Timiş, Marele Premiu al Timişoarei. Iar organizatorii au pus la punct un program interesant pentru spectatori, cu o paradă moto, plus un show room în care vor fi expuse motocicletele şi maşinile de concurs.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 7 noiembrie, sunt programate proiecții speciale în cadrul Timișoara Football Film Festival, expoziții, ateliere, concerte, spectacole de teatru și petreceri.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „George Michael: The Faith Tour”, un film-concert care aduce pe marile ecrane înregistrări nedifuzate până acum ale spectacolelor susținute de artist la Paris, în mai 1988. Pelicula surprinde unul dintre momentele importante ale carierei sale, în timpul primului turneu solo, organizat după succesul albumului „Faith”.
Ştiri din Timiș
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției belaruse și una dintre cele mai cunoscute voci ale luptei pentru democrație din Europa, a vorbit vineri, 6 noiembrie, la Universitatea de Vest din Timișoara, despre lupta pentru libertate din Belarus și legătura dintre experiența țării sale și Revoluția din decembrie 1989.
Eveniment
Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit că a distrus oglinzile retrovizoare a șase autoturisme parcate pe o stradă din Timișoara. Incidentul a fost semnalat polițiștilor la sfârșitul lunii octombrie, iar suspectul a fost identificat în urma cercetărilor.
1
Ştiri din Timiș
Filarmonica Banatul Timișoara devine prima instituție culturală din România care încheie un parteneriat cu Opera Rara, anunță instituția timișoreană. Parteneriatul se desfășoară în cadrul proiectului Musica Ricercata – Accademia Donizettiana, organizat la Timișoara între 5 și 12 decembrie 2026. Programul reunește recitaluri vocale, prelegeri și conversații cu publicul, în mai multe spații ale orașului, și propune o întâlnire cu Donizetti prin muzica sa, prin istoria operei și prin experiența unor artiști și specialiști.
Ştiri din Timiș
Forumul „Timișoara pentru Valori Europene” s-a încheiat vineri, la Cinema Timiș, după două zile de dezbateri despre viitorul Europei, democrație și libertate. Prima ediție a evenimentului s-a terminat cu decernarea Premiului „Timișoara pentru Valori Europene” către Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției democratice din Belarus.
5
Ştiri din Timiș
Rata șomajului în județul Timiș a crescut în luna octombrie 2026, ajungând la 1,15%, față de 1,07% în septembrie. La sfârșitul lunii trecute, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș figurau 3.867 de persoane fără un loc de muncă, cu 272 mai multe decât în luna precedentă.
3