Voluntarii „Acasă în Banat” s-au mobilizat și de această dată. Peste 60 s-au implicat pentru a pune în valoare cele două mori din zona de sus a Ilidiei, un loc care va deveni o adevărată atracție turistică. Au realizat o curățare amplă a vegetației, au curățat morile, tratat lemnul și au realizat numeroase lucrări de reparații.
Voluntarii Asociației Acasă în Banat au transformat Rudăria (Eftimie Murgu) într-o destinație turistică, care oferă o experiență complexă tuturor turiștilor care ajung în această zonă. Cele 22 de mori de apă au fost puse în circuit. Turiștii vor putea să le viziteze mult mai ușor pe toate, nu doar pe cele șase – șapte, mai cunoscute.
„Hai la Rudăria” este proiectul care pune în valoare patrimoniul mulinologic. Până acum, au existat două acțiuni cu voluntari din diferite colțuri ale țării, care au făcut curățenie temeinică, au reparat morile de apă, au construi podețe și multe altele. Urmează ultima etapă, în care se va finaliza amenajarea traseului celor 22 de mori.
Voluntarii „Acasă în Banat” s-au mobilizat și de această dată și „doar canicula a mai temperat din dorința și determinarea” lor de a face treabă. Au amenajat traseul morilor de apă din Rudăria. S-a început și marcarea traseului. Toate cele 22 de mori vor fi puse în circuit, astfel turiștii vor putea să le viziteze mult mai ușor.

Mapamond

VIDEO. Cel mai amplu atac cu drone asupra Moscovei? Rafinărie în flăcări după lovituri succesive
Un atac cu drone a lovit o rafinărie de lângă Moscova, provocând explozii și incendii. Rusia spune că a doborât numeroase drone și raportează răniți, în timp ce Kievul a transmis mesaje dure privind continuarea războiului.

România

Ciucu, după audierile la DNA: „Nu am nimic de ascuns. Sunt nevinovat”
Ciprian Ciucu a fost audiat la DNA ca suspect într-un dosar de luare de mită. Primarul Capitalei a declarat că este nevinovat și că va colabora cu anchetatorii.

Mapamond

Primele efecte ale acordului SUA-Iran: petrolierele revin pe mare, dar violențele continuă în Liban
Acordul semnat de SUA și Iran a permis reluarea traficului prin Strâmtoarea Ormuz și a dus la scăderea prețului petrolului, însă transportatorii avertizează că revenirea la normal va fi lentă. În același timp, noi atacuri israeliene în Liban și refuzul Israelului de a se retrage din sudul țării pun sub semnul întrebării eficiența armistițiului și perspectivele unei păci durabile în regiune.

Ştiri din Timiș

Respiro muzical și pentru pacienții de la „Babeș” și de la Municipal, săptămâna viitoare
Muzica ajunge din nou în spitalele din Timișoara. După concertul susținut la Spitalul de Copii, muzicienii Filarmonicii „Banatul” vor cânta și pentru pacienții de la Spitalul „Victor Babeș” și Spitalul Municipal, într-un demers de sprijin emoțional prin artă.

Ştiri din Timiș

Cum îți dai seama că nu ai nevoie de mai mulți oameni, ci de un mod mai bun de lucru?
În multe companii apare veșnicul reflex clasic: când lucrurile nu merg bine, soluția pare să fie că trebuie mai mulți oameni. În realitate, de multe ori problema principală nu este lipsa resurselor, ci modul în care sunt organizate procesele interne. Diferența dintre haos și eficiență stă adesea în structură, nu în volumul de muncă.

Ştiri din Timiș

Anunțul public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu
„COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ” Modernizare drumuri de interes local prin asfaltare -LOT V si obtinere avize si acorduri numai dupa finalizarea procedurii de expropiere si obtinere de catre Comuna Dumbravita a imobilelor -terenuri cu destinatia de drum aflate in proprietate privata” propus a fi amplasat în comuna Dumbravita, str. Vasco Da Gamma, Univers, Victoriei, Cetinei, Arieseni, Sandorfalva (intrand), N. Labis+Teatrului, Teatrului, Margaritar, Cezar Petrescu, Ion Minulescu, I.L. Caragiale, Hans C. Andersen, Alexandru Macedon, Galileo Galilei, Tehnicii, Isaac Newton, Johannes Kepler, Fizicii, Sportivilor, Mozart, Beethoven, Danaide, Ponor, CF-uri: 414920, 411361, 415516, 402528, 408332, 410807, 402000, 402455, 410306, 414600, 410631, 406676, 409614, 403838, 413478, 413778, 409629, 410803,402492, 406436, 408984, 402181, 410073, 415444, 415514, 415451, 415558, 412143,412139, 409691, 408121, 407521, 411267, 413351, 410616, 407468, 413490, 412229, 409902, 412089, 402304, jud. Timis.

România

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, chemat la DNA în calitate de suspect
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost chemat joi la Direcția Națională Anticorupție (DNA) în calitate de suspect într-un dosar de luare de mită, au declarat pentru G4Media surse judiciare. 3

Mapamond

Doliu la Hollywood. A murit la 35 de ani Daveigh Chase, actrița din „The Ring”
Lumea filmului este în doliu după moartea actriței Daveigh Chase, devenită celebră în întreaga lume pentru interpretarea înfricoșătorului personaj Samara din filmul horror „The Ring”. Actrița s-a stins din viață la vârsta de 35 de ani. 6

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici