Lucrările de reabilitare avansează în centrul istoric al Timişoarei. Cei care au trecut în ultimele zile prin Piaţa Sfântul Gheorghe au putut observa că în zonă au apărut mai multe bile din fier. Sunt menite să delimiteze anumite spaţii şi au şi un rol estetic, explică autorităţile locale. Se pregăteşte şi plantarea de arbori în Piaţa Libertăţii, unde vom avea ceea ce oficialii primăriei şi arhitecţii numesc monumente vii. Câţi copaci şi unde vor fi plantaţi vedeţi în continuare...
Utile
Parcarea publică de pe strada Ștrandului se închide timp de două zile.
Ştiri din Timiș
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara organizează marți, 21 mai, de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, ruga cartierului Pădurea Verde.
Azi în Timișoara
Duminică, 19 mai, puteți merge la mai multe spectacole de teatru, proiecții, expoziții și la un târg de carte și vinil.
Ştiri din Timiș
Ministrul Transporturilor a anunțat sâmbătă că, dacă totul merge conform planului, contractul pentru studiul de fezabilitate al lotului 4 Caransebeș-Lugoj va fi semnat în iunie. Acesta a transmis și un avertisment pentru „băieții deștepți din imobiliare”.
4
Ştiri din Timiș
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, s-a aflat sâmbătă la Lugoj, unde a spus că pe centură este evidentă „necesitatea amenajării unui sens giratoriu la intersecția cu drumurile spre Tapia și Măguri”. Licitația pentru Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic urmează să fie lansată săptămâna viitoare.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 29 de ani a fost reținut de polițiști, fiind bănuit că în perioada aprilie - mai a spart mai multe mașini parcate pe diferite străzi din Timișoara, de unde a sustras diverse bunuri.
România
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat, sâmbătă dimineaţă, în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, scrie AGERPRES.
1