Eveniment
Mai multe percheziții au avut loc în această dimineață în Timiș și alte patru județe, într-un dosar de evaziune fiscală care vizează activități din domeniul intermedierilor imobiliare.
Eveniment
Un tânăr de 19 ani din Turcia a fost prins de polițiștii de frontieră din Timiș după ce a trecut ilegal granița din Serbia în România. Acesta a fost depistat la doar 200 de metri de frontieră și le-a spus autorităților că intenționa să ajungă în vestul Europei.
Utile
Joi, 11 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole, expoziții sau petreceri.
Eveniment
Miercuri, polițiștii din Belinț au desfășurat o acțiune pe raza de competență, având ca scop verificarea respectării prevederilor legale privind deținerea armelor și munițiilor letale de către persoanele autorizate, precum și prevenirea și combaterea faptelor de braconaj cinegetic.
România
Președintele Nicușor Dan a făcut apel la partidele politice să susțină învestirea guvernului propus de Eugen Tomac, subliniind că prioritatea trebuie să fie stabilitatea țării și nu calculele electorale.
7