Mai ai două ore la dispoziţie. Ce faci ca să ştii că ai eliminat toate posibilităţile ca look-ul tău să nu fie cauza unei întâlniri eşuate?
Oricine a spus că „tot ceea ce e vechi devine nou la un moment dat” făcea cu siguranţă parte din industria modei. Aşa se explică cum de-a lungul vremii am asistat la reveniri în forţă ale colanţilor, umerilor înalţi, a culorilor neon sau a elementelor specifice diverselor perioade: moda hippie a anilor ’70 sau cea disco a anilor ’80.
de călărie sunt la mare căutare iarna aceasta. Au acaparat catwalk-ul în cadrul prezentărilor de modă Jean Paul Gautier, Hermes şi Isabel Marant şi le-am putut admira la nenumărate vedete.
Este nonconformistă, îndrăzneaţă şi alege mereu tot felul de ţinute „zăpăcite”, care o ajută să iasă în evidenţă. Cu siguranţă, Katy Perry este un model demn de urmat când vine vorba de stil vestimentar.
Pentru alegerea unei garderobe chic este important să înţelegi principiile de bază şi să alcătuieşti o colecţie de haine bine gândită, care să îţi fie de folos în orice situaţie.
Ştiri din Timiș
Elevii și preșcolarii din Timiș revin luni, 2 noiembrie, la cursuri, după vacanța de toamnă care a durat o săptămână. Odată cu încheierea pauzei, începe al doilea modul al anului școlar 2026-2027, care se va desfășura până marți, 22 decembrie. Următoarea vacanță este cea de iarnă, programată în perioada 23 decembrie 2026 - 10 ianuarie 2027.
Ştiri sportive
Italianul Kimi Antonelli a câștigat primul titlu mondial din carieră și a stabilit un record istoric în Formula 1. Pilotul Mercedes a devenit campion la 20 de ani și 68 de zile, după ce a încheiat pe locul al treilea Marele Premiu al Mexicului, câștigat de Max Verstappen.
Ştiri din Timiș
Procese-verbale ale administrației Timișoarei din 1811, planul inițial al Spitalului Militar, diplome de înnobilare cu sigilii imperiale, documente semnate de Eugeniu de Savoya și planurile unor clădiri emblematice ale orașului se numără printre comorile păstrate la Serviciul Județean Timiș al Arhivelor Naționale. Unele documente oferă detalii despre organizarea orașului în urmă cu peste două secole, altele dezvăluie cum au fost construite instituții importante sau cum arăta lumea văzută de un călător bănățean din secolul al XVIII-lea. Dr. Raul Rus, șeful instituției, și Aurelia Kincses, consilier superior, au explicat pentru Agenda&Publitim povestea unor piese de patrimoniu care păstrează fragmente esențiale din istoria Banatului.
Cariere de Poveste
S-a născut într-o familie de părinți surzi și a învățat Limba Semnelor Române (LSR) în același timp în care învăța să vorbească. Pentru Denis Blidariu, interpret în LSR și promotor al drepturilor omului, comunicarea a fost dintotdeauna o punte între două lumi: cea a persoanelor surde și cea a celor auzitoare. Ceea ce a început în copilărie, din nevoia de a comunica cu propria familie, s-a transformat, în timp, într-o profesie căreia îi dedică pasiune, responsabilitate și dorința de a contribui la o societate mai accesibilă.
Utile
Luni, 2 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
4