Ştiri din Timiș
Lucrările pe sectorul lipsă al autostrăzii A1 Margina–Holdea avansează pe mai multe fronturi, în special la tuneluri, unde se lucrează permanent. Potrivit CNAIR, progresul fizic al șantierului a ajuns la 60%, însă termenul din PNRR, august 2026, pare dificil de respectat.
Eveniment
O femeie de 36 de ani din Luna, județul Cluj, a fost ucisă marți, într-un atac comis de fostul partener al fiicei sale, un tânăr de 24 de ani care avea ordin de protecție. Alte trei persoane, între care două minore, au fost rănite în incident. Agresorul a fost prins la scurt timp de polițiști. IGPR a trimis o echipă de control.
Utile
Primăria Timișoara anunță noi acțiuni de dezinsecție și deratizare în luna iunie. Intervențiile împotriva căpușelor, țânțarilor și larvelor încep din 2 iunie, iar deratizarea va continua până pe 17 iunie sau mai târziu, în funcție de vreme.
Ştiri din Timiș
Un moment istoric pentru cultura timișoreană a avut loc la Gala Premiilor UNITER 2026, unde Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin a obținut primul trofeu UNITER din existența de 77 de ani a instituției.
Ştiri din Timiș
Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara a fost, luni seara, gazda unui dialog puternic și emoționant. În cadrul seriei „Nobel @UVT”, avocata ucraineană pentru drepturile omului Oleksandra Matviiciuk, președinta organizației Center for Civil Liberties, laureată a Premiului Nobel pentru Pace 2022, a vorbit despre război, propagandă, memorie și demnitate umană, într-o discuție moderată de jurnalista Sabina Iosub.
1
Ştiri din Timiș
Părintele paroh din localitatea Pesac, Mladenov Svetozar, continuă seria acțiunilor caritabile dedicate copiilor și familiilor aflate în dificultate.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Dacă urmărești fotbal de suficient timp, probabil ai observat că există meciuri în care lucrurile nu se leagă așa cum te-ai aștepta. Vezi o echipă care pare să controleze jocul, care are inițiativa, care creează ocazii și dă impresia că este doar o chestiune de timp până când va marca. Totul pare să curgă într-o direcție logică, iar senzația este că rezultatul va reflecta acel control.
Utile
Circulația rutieră va fi închisă temporar pe DJ 609D – strada Aeroportului din comuna Ghiroda pentru lucrări la trecerea la nivel cu calea ferată.