După o săptămână de pauză ce a urmat meciului cu UTA, ACS Poli Timişoara a făcut doar egal cu Mioveniul. Se pare că perioada mare dintre meciuri nu a fost prea bună pentru fotbalişti. Să sperăm că alta va fi situaţia până la următoarea partidă, cea de pe teren propriu cu Corona Braşov, aceasta având în vedere că va urma o nouă asemenea întrerupere, din cauza retragerii celor de la Alba Iulia.
Dacă Vali Velcea se va ţine de cuvânt, atunci, în partida de sâmbătă cu Mioveniul, ACS Poli Timişoara s-ar putea prezenta în teren cu un prim 11 mai puţin aşteptat. "Pe unii s-ar putea să nu-i mai vedeți nici pe bancă. Eu ca antrenor nu îmi voi permite să țin pe bancă un jucător care merită să joace, în favoarea unuia mai experimentat, dar care poate nu e în formă", a declarat Velcea, joi, înaintea meciului de campionat.
Fără prea mult succes în prima etapă a returului, în deplasare la Arad, ACS Poli Timişoara joacă sâmbătă prima partidă oficială pe teren propriu din acest an. Sâmbătă, 23 martie, de la ora 15, echipa va juca împotriva celor de la CS Mioveni. Adversarii timişorenilor au  pornit bine în acest retur de campionat, remizând, 1-1, la FC Bihor Oradea și învingând apoi cu 3-1 pe UTA.
Evolutie dramatica a fetitelor nascute lipite la sfarsitul anului trecut: marti, una din ele a incetat din viata la spital. Medicii au intervenit si au separat siamezele, insa raman extrem de rezervati in privinta starii de sanatate a celeilalte fetite.
Cele doua fetite siameze nascute de Craciun la Pitesti sunt lipite in zona ficatului, dar au inimi separate. Astfel, ele ar putea fi supuse unei interventii chirurgicale pentru a fi separate. Pentru o eventuala operatie, s-a luat legatura cu doctorul Gabriel Ionescu, medicul care in anii 80 s-a ocupat de siamezele Lina si Gherghina.

Eveniment

Accident pe Calea Torontalului din Timișoara. O fată de 16 ani a ajuns la spital
O fată de 16 ani a fost rănită în urma unui accident rutier produs duminică seara, pe Calea Torontalului din Timișoara. În accident au fost implicate două autoturisme, iar polițiștii au deschis un dosar penal.

Ştiri din Timiș

Acțiune de plantare la Dudeștii Noi. Voluntarii sunt așteptați să înverzească zona weekendul viitor
O nouă acțiune de plantare va avea loc sâmbătă, 28 martie, la Dudeștii Noi, în județul Timiș, în intervalul orar 10:00-15:00. Organizatorii îi invită pe toți cei interesați să participe, menționând că înscrierea prealabilă pe site este necesară pentru a primi toate detaliile privind locația și desfășurarea activității.

Eveniment

Mașină răsturnată între Alioș și Mașloc. Un pasager a ajuns la spital
Un tânăr de 29 de ani a ajuns la spital după ce mașina în care se afla s-a răsturnat pe DJ 691, între localitățile Alioș și Mașloc. Accidentul a avut loc duminică dimineață, în jurul orei 10:20.

Cinema

Ciné-appétit la Cinema Victoria. Filme despre gastronomia franceză și experiențe culinare pentru public
Cinema Victoria din Timișoara vă invită în 4 și 5 aprilie la o serie specială de proiecții reunite sub numele „Ciné-appétit”, dedicată gastronomiei franceze.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Elevii Colegiului Național Bănățean Timișoara, calificați la etapa națională a Olimpiadei Sportului Școlar la handbal
Performanță remarcabilă pentru elevii Colegiului Național Bănățean din Timișoara, care au reușit să obțină locul I la etapa zonală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar - handbal (gimnaziu), calificându-se astfel la faza națională a competiției.

Sănătate

Investigații moderne pentru inimă, plămâni și alte organe, disponibile la Spitalul CFR Timișoara
Pacienții care se adresează Compartimentului de Explorări Funcționale din cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului CFR Timișoara au acces la o gamă variată de investigații neinvazive, menite să ofere o imagine clară asupra stării generale de sănătate.

Turism

Explozie de culori în Atlantic. Festivalul Florilor din Madeira revine în 2026 cu două parade spectaculoase
Insula Eternei Primăveri se pregătește din nou pentru unul dintre cele mai spectaculoase evenimente ale anului – Festivalul Florilor din Madeira, o sărbătoare care transformă capitala Funchal într-un adevărat paradis floral. Ediția de anul acesta va avea loc între 30 aprilie și 24 mai, aducând o noutate importantă. Astfel, pentru prima dată în istoria festivalului, parada alegorică principală va fi organizată în două duminici diferite.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 22 martie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la mai multe spectacole de teatru și la filme în oraș.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici