Mii de elevi din Timiş nu şi-au primit banii de navetă de la Ministerul Educaţiei Naţionale. Sunt restanţe chiar şi din anul 2013…
În județul Timiş se întâmplă un lucru cel puţin straniu – elevii de clasa I şi a II-a încep anul calendaristic cu manuale şcolare noi, pentru că anul şcolar l-au început... fără manuale pe bănci.
După mai bine de două luni de la începerea anului școlar, elevii de clasa I şi a II-a din județul Timiş primesc, în sfârşit, manuale şcolare noi, dar nu şi abecedare. Pentru acestea copiii vor mai avea de aşteptat. Manualele vor ajunge în depozitul Inspectoratului Şcolar Judeţean până în 25 decembrie. Primul transport a venit deja, la începutul acestei săptămâni.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş a primit ordinul de ministrul Educației, Remus Pricopie, prin care se înfiinţează Centrul de Excelenţă pentru copiii și tinerii capabili de performanţe înalte la Timişoara. Pricopie aprobat înfiinţarea a trei Centre Judeţene de Excelenţă, câte unul în judeţele Timiş, Prahova şi Vâlcea, în urmă cu câteva zile. Acum a sosit şi ordinul semnat de ministru la Timişoara.
Reprezentanţii elevilor din 11 judeţe ale ţării nu sunt mulţumiţi de activitatea pe care o desfăşoară conducerea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE) în ceea ce priveşte relaţia cu Ministerul Educaţiei. Astfel, cei 11 reprezentanţi ai Consiliilor Judeţene ale Elevilor (printre care şi cel din Timiş) din teritoriu nu sunt de acord cu mai multe decizii ale conducerii naţionale.
Ştiri din Timiș
Procese-verbale ale administrației Timișoarei din 1811, planul inițial al Spitalului Militar, diplome de înnobilare cu sigilii imperiale, documente semnate de Eugeniu de Savoya și planurile unor clădiri emblematice ale orașului se numără printre comorile păstrate la Serviciul Județean Timiș al Arhivelor Naționale. Unele documente oferă detalii despre organizarea orașului în urmă cu peste două secole, altele dezvăluie cum au fost construite instituții importante sau cum arăta lumea văzută de un călător bănățean din secolul al XVIII-lea. Dr. Raul Rus, șeful instituției, și Aurelia Kincses, consilier superior, au explicat pentru Agenda&Publitim povestea unor piese de patrimoniu care păstrează fragmente esențiale din istoria Banatului.
Cariere de Poveste
S-a născut într-o familie de părinți surzi și a învățat Limba Semnelor Române (LSR) în același timp în care învăța să vorbească. Pentru Denis Blidariu, interpret în LSR și promotor al drepturilor omului, comunicarea a fost dintotdeauna o punte între două lumi: cea a persoanelor surde și cea a celor auzitoare. Ceea ce a început în copilărie, din nevoia de a comunica cu propria familie, s-a transformat, în timp, într-o profesie căreia îi dedică pasiune, responsabilitate și dorința de a contribui la o societate mai accesibilă.
Utile
Luni, 2 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
2
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
3