Tinerii care termină Liceul şi Facultatea de Muzică şi doresc să lucreze în domeniu vor fi consiliaţi şi impresariați pentru a găsi cea mai bună ofertă de pe piață. Primul pas în această direcție a fost făcut la Timișoara, prin deschiderea unui Centru de Consiliere și Orientare Profesională în Carieră și Educație.
Străinii din afara statelor UE care locuiesc în Timișoara și doresc să învețe limba română se pot înscrie la cursuri de acest gen. Institutul Intercultural Timişoara, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, organizează în perioada februarie-mai cea de-a doua serie de cursuri de limba română şi de orientare culturală.
Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de faptul că guvernul vrea să-şi asume răspunderea pe Legea educaţiei şi cer coeficienţi mai mari pentru angajaţii din învăţământ în grila din Legea salarizării unitare.
Ministrul Educaţiei cere ca orarele să fie finalizate până pe 9 septembrie, astfel încât în prima zi de şcoală, pe 13 septembrie, acestea să fie prezentate elevilor.