În timp ce românii se pregăteau pentru alegerile locale, migranții își vedeau în continuare de treabă. Peste 20 de persoane au luat cu asalt granița din vestul țării, pe unde au trecut ilegal din Serbia în România. Cei 22 de transfugi prinși în acest weekend sunt acum cercetați penal pentru trecere ilegală a frontierei de stat.
Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat în ultimele 48 de ore şase grupuri de migranţi formate din douăzeci şi cinci persoane, care se îndreptau dinspre Serbia spre România. În toate cazurile au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat.
Nouă cetăţeni străini s-au ales cu dosare penale în ultimele 24 de ore după ce au trecut ilegal graniţa, din Serbia în România. Este vorba despre nouă bărbaţi care au fost reţinuţi de poliţiştii de frontieră din Timiş.
Weekend-ul trecut, polițiștii de frontieră din Timiș au trebuit să facă față unui nou val de migranți africani care au încercat să ajungă ilegal în România, venind din Serbia, sau să treacă ilegal granița în Ungaria.
Alte 19 persoane care au trecut ilegal din Serbia în România, respectiv intenționau să treacă ilegal în Ungaria au fost prinse în ultimele 24 de ore de polițiștii de frontieră timișeni. Drumul spre Spațiul Schengen a fost întrerupt la frontiera din vestul țării, transfugii fiind cercetați penal pentru trecere ilegală a frontierei de stat.
Ştiri din Timiș
În mesajul de Crăciun transmis credincioșilor, episcopul diecezan de Timișoara vorbește despre sensul Nașterii Domnului dincolo de simboluri, subliniind nevoia unei relații vii cu Dumnezeu, dar și despre demnitatea fiecărui om și pacea care se naște atunci când Cuvântul este primit.
Ştiri din Timiș
În mesajul de Crăciun adresat clerului și credincioșilor bănățeni, ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului, vorbește despre colind ca dar al inimii, despre iubire, iertare și milostenie, dar și despre responsabilitatea de a nu rămâne indiferenți față de cei care trăiesc „în peșterile sărăciei, ale marginalizării și ale uitării”. Pornind de la Nașterea Domnului, acesta îi îndeamnă pe credincioși la fapte bune, smerenie și grijă față de aproape.
Azi în Timișoara
Crăciun fericit! Să vină Moș Crăciun cu sacul plin de zâmbete, visuri împlinite și clipe magice. Și astăzi puteți vizita târgul din centrul orașului.
Ştiri din Timiș
Crăciunul este, pentru mulți români, cea mai așteptată sărbătoare a anului. Dincolo de componenta religioasă, această perioadă vine cu o sumedenie de tradiții și obiceiuri care se păstrează încă, mai ales în micile comunități și în familie. În Banat, dar și în alte regiuni ale țării, Crăciunul continuă să fie marcat prin colinde, mese specifice și gesturi simbolice, transmise din generație în generație.
Sănătate
Ministerul Sănătății anunță că România se confruntă, în această perioadă, cu o intensificare a cazurilor de gripă și alte infecții virale respiratorii, cu răspândire la nivel național. Autoritățile fac apel la populație să respecte măsurile de prevenție și să se adreseze medicului la primele simptome.
2
Eveniment
Un bărbat din Timișoara a ajuns în arest pentru 24 de ore, după ce a încălcat ordinul de protecție emis pe numele său.
Capitală Culturală
Un tur pietonal gratuit, dedicat atmosferei de Crăciun, va avea loc la Timișoara vineri, 26 decembrie, în cadrul proiectului Timișoara Free Tours, inițiat de Asociația Turism Alternativ. „Turist la tine acasă - Tur în atmosferă de Crăciun” pornește de la Castelul Huniade.
Eveniment
Un accident rutier produs miercuri dimineață, în jurul orei 10:30, în municipiul Lugoj, a mobilizat mai multe echipaje de intervenție. Două autoturisme au fost implicate, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital, iar impactul a provocat și avarierea unei locuințe.