O ambarcațiune cu migranți care se îndrepta dinspre Turcia spre insula Chios s-a ciocnit cu o navă a Pazei de Coastă elene, după ce ar fi încercat să scape de urmărire. În urma impactului, 15 persoane și-au pierdut viața, iar 25 au fost rănite, inclusiv copii și doi ofițeri. Operațiunile de căutare și salvare au continuat, numărul exact al persoanelor aflate la bord nefiind cunoscut.
În perioada 27-28 ianuarie, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în colaborare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), Instituția Prefectului - Județul Timiș și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș (AJOFM Timiș), a găzduit întâlnirea transnațională de învățare colegială din cadrul proiectului european „Interreg Europe SALAM - Sustainable Accessibility to the Labour Market”.
Tot mai mulți muncitori din afara Uniunii Europene aleg județul Timiș pentru a lucra și a se stabili aici. În 2023, autoritățile au înregistrat peste 10.700 de migranți non-UE, alături de peste 1.000 de cetățeni europeni. Mulți dintre ei contribuie activ în domenii precum construcții, industrie și servicii, dar se confruntă cu provocări legate de integrare, acces la informații și vizibilitate în comunitate. ONG-uri și instituții locale vin în sprijinul lor cu inițiative interculturale și servicii dedicate.
Ştiri din Timiș
Deși a fost confirmat definitiv în conflict de interese de către ÎCCJ, Dominic Fritz a primit susținerea unanimă a conducerii USR pentru a rămâne președintele partidului. Formațiunea respinge solicitările PSD și anunță că Fritz va merge la CEDO.
Capitală Culturală
Turneul Internațional Stradivarius „Muzele”, ediția a XIX-a, ajunge la Timișoara. În 22 iunie 2026, de la ora 19:00, la Opera Națională Română din Timișoara aveți întâlnire cu vioara Stradivarius Elder-Voicu și cu un trio excepțional de muzicieni, într-un program fascinant.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Dormitorul tău spune mai multe despre tine decât crezi, iar primul lucru pe care îl observi când intri este lumina.
Ştiri din Timiș
PSD cere USR să-i retragă sprijinul politic lui Dominic Fritz și să-l suspende din toate funcțiile de partid, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv raportul ANI privind conflictul de interese. PSD solicită și prefectului de Timiș să aplice fără întârziere prevederile legale.
6
România
Serviciul 112 va fi modernizat cu apeluri video, mesaje în timp real și funcții bazate pe inteligență artificială, pentru a îmbunătăți accesibilitatea și a reduce timpul de intervenție în situații de urgență.
România
Președintele Nicușor Dan participă sâmbătă, la Istanbul, la ceremonia de intrare în serviciul Forțelor Navale Române a corvetei „Contraamiral August Roman”, construită în Turcia și achiziționată de MApN pentru 223 de milioane de euro.