Alte zece persoane care au trecut ilega frontiera din Serbia în România au fost reţinute de polițiștii de frontieră timișeni. Cei zece migranți sunt acum cercetați penal pentru trecere ilegală a frontierei de stat.
Un alt val de migranți a trecut ilegal frontiera țării noastre. Polițiștii de frontieră timișeni au prins la sfârșitul săptămânii trecute 13 persoane, organizate în cinci grupuri, care au trecut fraudulos frontiera din Serbia în România.
Polițiștii de frontieră timișeni au prins șapte persoane care intenționau să iasă ilegal din țară pe la frontiera maghiară, respectiv sârbească și alte șase persoane care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România. Cei 13 transfugi sunt acum cercetați penal pentru trecere ilegală a frontierei de stat, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din Timiș au prins 23 de persoane care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România și alte două care intenționau să ajungă ilgal din România în Serbia.
Alte 18 persoane au fost prinse, marți noaptea, de polițiștii de frontieră de la Lunga după ce au trecut ilegal granița din Serbia în României. Cele 18 persoane sunt acum cercetate pentru infracțiunea de trecere ilegală a frontieri de stat.

Ştiri din Timiș

Cumperi o locuință în Timișoara? Istoricul financiar poate conta mai mult decât crezi
Piața imobiliară din Timișoara continuă să pună presiune pe bugetele celor care vor să cumpere o locuință. În septembrie 2026, prețul mediu solicitat pentru apartamente a ajuns la 1.984 euro/mp, cu 8,2% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. În cazul apartamentelor noi, media a urcat la 2.272 euro/mp.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 21 octombrie
Miercuri, 21 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Eveniment

Bărbat găsit mort în Cimitirul Eroilor. S-ar fi sinucis
Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort, marți seară, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, acesta prezentând răni la gât și torace.

Ştiri din Timiș

VIDEO. „Ne apucăm imediat de treabă”. Noul premier Luca Niculescu și miniștrii săi au depus jurământul
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”. 2

Capitală Culturală

Femicidul, transformat în teatru la Timișoara. O tânără actriță aduce pe scenă o crimă care a marcat comunitatea
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.

Ştiri din Timiș

„Sperăm ca în 2-3 ani să avem un nou drum pe care să ieșim din Timișoara”. Parteneriat între primărie și CNAIR
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului. 4

Ştiri din Timiș

FOTO. Delegație internațională, cu reprezentanți ai Băncii Mondiale și SUA, pentru noul Spital Municipal din Timișoara
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor. 2

România

Guvernul Niculescu a primit votul de încredere al parlamentului. Criza guvernamentală se încheie
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare. 8