Victoria mult visată pentru cei de la Timba a venit în sfârşit! Şi a venit în deplasare, la una dintre echipele care în anii trecuţi speriau în campionat, Gaz Metan Mediaş. Formaţia timişoreană a învins cu scorul de 85 – 64 în deplasarea arădeană.
ACS Poli Timişoara a reuşit să se impună la Mediaş după un meci cu două penalty-uri ratate de gazde, un jucător eliminat şi un gol picat când băncile de rezervă îşi strângeau bagajele. Până la urmă, Timişoara e cea fericită şi pleacă acasă cu trei puncte.
Pe ultima sută de metri, ACS Poli Timişoara încearcă să găsească ce nu a găsit în intersezon. Este vorba de doi noi jucători veniţi să îşi încerce norocul în oraşul de pe Bega, exact ce-i lipseşte formaţiei alb-negru: un atacant şi un fundaş central.
Ultimul meci al celor de la BC Timișoara a avut loc în deplasare, la Mediaş, şi s-a lăsat cu o nouă înfrângere. Meciul, ultimul din acest an, s-a terminat cu scorul de 86 – 69 şi echipa începe sărbătorile fără puncte în ultimele meciuri. Partida a fost una la în care gazdele au condus aproape tot meciu.
ACS Poli Timişoara continuă seria meciurilor din Liga 1. Următoarea partidă va fi cea cu Gaz Metan Mediaş, programată luni seara, de la ora 19. Clubul a pus în vânzare biletele de intrare la această partidă.
Ştiri din Timiș
Alarmă în Timiș: copiii, tot mai expuși pericolelor online. Un proiect local ajunge la sute de elevi
Aproape toți copiii folosesc internetul de pe telefon, iar riscurile cresc alarmant. Un studiu realizat de Salvați Copiii România arată că 96% dintre minori accesează online-ul de pe smartphone, iar unul din doi a fost victima unor forme de hărțuire în mediul digital.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara supune dezbaterii publice, luni, 27 aprilie, pachetul de hotărâri care vizează reducerea masivă a personalului din aparatul propriu și instituțiile subordonate. Peste 100 de posturi ocupate ar urma să fie desființate în contextul noilor măsuri de austeritate.
3
Ştiri din Timiș
Banca Națională a României organizează, la Timișoara, o nouă ediție a evenimentului „Zilele Porților Deschise”, odată cu aniversarea a 146 de ani de la înființare.
Ştiri din Timiș
Proiectul educațional „Un Stradivarius în școli”, derulat de Fundația Culturală Gaudium Animae, revine în prim-plan cu o ediție specială dedicată copiilor cu deficiențe de vedere și celor din comunități cu acces limitat la cultură.
România
Ilie Bolojan anunță după o ședință a Biroului Politic Național extins al PNL că s-a votat o rezoluție pentru continuarea guvernării sub mandatul lui Ilie Bolojan. Prim-ministrul a subliniat că PNL nu va mai intra în coaliție de guvernare cu PSD, după ce formațiunea i-a retras sprijinul politic.
19
România
Ministerul Educației și Cercetării a aprobat calendarul înscrierilor pentru creșe, grădinițe și servicii de educație timpurie complementară pentru anul 2026. Potrivit acestuia, părinții vor putea depune cererile de înscriere în perioada 25-29 mai.
România
Raed Arafat este oficial anchetat de către Parchetul Militar într-un dosar de contrabandă, privind transferul unui elicopter din Marea Britanie pentru SMURD, dar și pentru angajări fictive a unor medici ai DSU.
3