În urma tragerii la sorţi a partidelor din cadrul optimilor de finală ale Cupei României Timişoreana , din data de 29 septembrie, formaţia timişoreană va juca, în deplasare, cu Astra Ploieşti, pe 27, 28 sau 29 octombrie, partida urmând să se joace într-o singură manşă, eliminatorie.
Timişorenii sunt invitaţi să-şi susţină echipa preferată, joi seara, în Piaţa Unirii. Primăria va amplasa, din nou, în piaţa din zona centrală, un ecran de mari dimensiuni, pentru ca suporterii să poată urmări împreună partida dintre FC Timişoara şi Ajax Amsterdam.
Meci încadrat în categoria celor cu grad ridicat de risc! Jandarmii din cadrul Grupării Mobile Timişoara vor fi prezenţi la stadionul „Dan Păltinişanu” cu prilejul partidei de fotbal dintre F.C. Timişoara şi F.C.Unirea Urziceni din acest sfârşit de săptămână.
CLUJ-NAPOCA. Echipa naţională a persoanelor fără adăpost şi cea a cineaştilor vor juca un meci de fotbal în timpul TIFF-ului.
Modificare a programului în etapa 33. LPF a decis,
luni, ca meciurile FC Timişoara-Unirea Urziceni
şi Dinamo-FC Braşov, foarte importante pentru
lupta la titlu în acest sezon, să se dispute
duminică, de la ora 20:30, a declarat secretarul
general al LPF, Valentin Alexandru.
Sănătate
Medicii de la Spitalul Clinic CFR Timișoara vorbesc despre operația pentru glanda tiroidă, cea mai frecventă intervenție în chirurgia endocrină, care se recomandă în funcție de mai mulți factori.
Sănătate
Medicii de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara vorbesc despre hemoglobina glicozilata, o analiză importantă pentru diagnosticarea și monitorizarea diabetului.
Turism
La început de februarie, capitala francofonă a Canadei devine, pentru a 72‑a oară, scena uneia dintre cele mai spectaculoase sărbători de iarnă din emisfera nordică: Carnavalul de iarnă de la Québec.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la proiecții și la spectacole.
Ştiri din Timiș
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
Eveniment
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.
Eveniment
Sâmbătă a avut loc un accident pe strada Emil Zola din Timișoara, soldat cu două persoane rănite.
2